Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Documentar Cuviosul Iov Codrea, sfântul din ținutul Maramureșului

Cuviosul Iov Codrea, sfântul din ținutul Maramureșului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Documentar
Un articol de: Ciprian Voicilă - 01 Octombrie 2023

Știați că în fosta Zakarpatia există un sfânt cu obârșie românească? Un mărturisitor din secolul XX care a îndurat prigoana comunistă fiindcă i-a rămas credincios lui Hristos? Și care a fost împodobit cu multe virtuți și harisme duhovnicești? Înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, mulți pelerini români, atrași de sfințenia Sfinților Iov și Amfilohie de la Poceav, făceau un ocol prin satul Malaia Ugolka pentru a se închina la moaștele întregi ale Sfântului Iov din fostul ținut al Maramureșului de altădată.

Ioan Codrea a apărut pe lume la data de 18 mai 1902, în satul Iza, care la acea vreme aparţinea Maramureşului din dreapta Tisei. Acum el este parte din Ucraina. Ioan s-a născut într-o familie numeroasă: avea cinci fraţi și trei surori. Tatăl său se numea Gheorghe Codrea. El se trăgea dintr-o familie cu rădăcini româ­nești. Mama sa, Maria, provenea dintr-o familie de ruteni: Madear îi chema. Familia sa era foarte credincioasă. Sămânța credinței fiind sădită de timpuriu în inimioara de copil, tot de timpuriu, în suflețelul său s-a trezit dorința arzătoare de a-și închina viața lui Dumnezeu. O importanță covârșitoare a avut-o întâlnirea cu Amfilohie Kemin. Fiind prigonit de conducerea comunistă, părintele a viețuit o vreme în casa părinţilor săi. Ieromonahul Amfilohie era vlăguit din pricina privațiunilor pe care a fost nevoit să le îndure. Ioan îi aducea zilnic mâncare. Ieromonahul Amfilohie primise de la ţarul Nicolae al II-lea o cruce de care Ioan și fratele său, Vasile, erau fascinați. Într-o bună zi l-au rugat pe părinte să îi lase să o sărute. Dar el le-a spus: „Pentru că această cruce nu este una obișnuită, cine o sărută trebuie să promită în faţa lui Dumnezeu că se va călugări”. După o noapte albă, cei doi frați, plini de dor dumnezeiesc, au sărutat crucea. Mai târziu amândoi vor renunța la lumea deșartă și vor îmbrăca îngereasca schimă.

Ioan a terminat opt clase ale școlii populare, iar în anul 1920 a absolvit și cursurile administrative. Între 1924 și 1925 luptă ca soldat în armata cehoslovacă, în localitatea Mihailovţî (Slovacia). Odată încheiată armata, Ioan dorea să devină monah în Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” din Muntele Athos. Însă i-a fost refuzată cererea.

După încă o încercare ne­reușită de a fi primit în Sfântul Munte, în 1928, își încheie, la Mănăstirea Sfântului Nicolae, cursurile pastoral-teologice. În 1930, pune temelia unei mănăstiri, pe care o înalță împreună cu fratele său, ieromonahul Pantelimon Codrea, și cu alţi prieteni, în satul Gorodilov. Cu multă osteneală au ridicat sfântul lăcaș. Primul stareţ al Schitului „Sfânta Treime” va fi Sfântul Alexie Kabaliuk Carpatinul, pe care Biserica Ortodoxă Ucraineană l-a trecut în rândul sfinţilor în anul 2001.

Închis și bătut de autoritățile sovietice

La data de 22 decembrie 1938, Sfântul Alexie Carpatinul îl tunde pe Ioan în monahism. Ioan devine Iov. Prima ascultare primită a fost cea de canonarh. I se potrivea ca o mănușă: încă din pruncie iubea slujbele dumne­zeiești.

În 1939, Maramureșul din dreapta Tisei intră sub ocupaţia maghiară. Refuzând să lupte împotriva fraților săi creștini, monahul Iov este nevoit să fugă în Rusia, trecând peste lanţul Munţilor Carpaţi. Ajungând însă în Uniunea Sovietică, autorităţile comuniste îl acuză de spionaj. Este condamnat la cinci ani de lagăr. Cunoaște supliciile închisorilor și lagărelor de la Vorkuta, Kolîma și Norilsk. Povestea, plin de amărăciune, peste ani: „La post m-au declarat imediat spion al unei agenţii străine şi m-au trimis în oraş, la închisoarea NKVD. Acolo am intrat «în conveier» (pe bandă ru­lantă). Acesta e un interogatoriu continuu. Anche­ta­to­rii se schimbau, dar eu rămâneam în acelaşi loc. Şapte zile şi şapte nopţi fără somn şi fără mâncare, chiar şi fără a mă întoarce în cameră. Nu mă lăsau să mă aşez, mă băteau foarte crunt. Eram într-o stare de semidelir. Mi-am pierdut cunoştinţa şi am căzut pe podea. M-au udat cu apă rece şi mi-au dat să miros ţipirig (clorură de amoniu). Îmi cereau să recunosc că sunt spionul unei oarecare ţări. Gura mi se uscase, buzele mi se sfărâmaseră, limba era ca o răzătoare şi îi repetam celui care mă interoga: «Eu sunt simplu mo­nah, am venit la fraţii mei, la fraţii mei ruşi. Eu sunt rutean. Sunt din Carpaţi». Anchetatorul a răsuflat şi mi-a pus pistolul în faţă: «Recunoaşte, animalule, îţi spun pentru ultima oară. Te împuşc ca pe un câine! Număr până la trei: unu, doi, trei!» şi m-a lovit cu patul armei peste cap”.

La data de 7 aprilie 1946 este hirotonit ieromonah la Mănăstirea „Sfântul Nicolae“ din Iza. Cu această ocazie este ales stareţ de obștea mănăstirii. În anul 1947 avea să fie făcut egumen. Pentru nesfârșitele chinuri îndurate pentru credința în Hristos, ieromonahul Iov a primit de la Dumnezeu harisma înainte-vederii și darul tămăduirii bolilor. Era foarte căutat de sufletele suferinde. Unul dintre acestea era Dimitrie Petrovici Plisca, un ţăran din satul Iza. În timpul războiului, glonţul îi perforase craniul sub ochiul stâng şi se oprise undeva, lângă creier. După ce a reînvăţat să meargă și să vorbească, uneori își pierdea cunoștinţa. Sfântul Iov i-a prevăzut că la bătrâneţe Dumnezeu îl va izbăvi de crucea grea a bolii și că va mai trăi ani mulţi pe pământ. Profeţia avea să se împlinească peste 17 ani, iar Dimitrie avea să trăiască 93 de ani.

La începutul anilor ’60, părintele Iov este numit paroh al bisericii din satul Uglea, iar ulterior paroh în Biserica „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, din satul Malaia Ugolka, unde a slujit din anul 1962 până la data de 28 iulie 1985, când a trecut la Domnul. A fost înmormântat la 31 iulie 1985. În data de 8 mai 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene a decis recunoașterea sa în rândul sfinţilor locali ai Eparhiei de Hust. Data sa de prăznuire este 15/28 iunie.

Harismele duhovnicești ale părintelui Iov

Sfântul Iov a fost, înainte de toate, un călugăr exemplar: se strâmtora pe sine pentru Hristos. Se ruga îndelung, săvârșea zilnic Sfânta Liturghie, se hrănea cu puţină pâine și își ostoia setea cu un pic de apă o dată la două zile. Creștinii care îl cercetau erau uimiți de bucuria radioasă pe care o răspândea în jur. Îi îndemna: „Nu vă îngrijoraţi, nu vă întristaţi. O să dea Dumnezeu și totul o să fie bine! O să mergem în biserică și o să ne rugăm. Ne vom ruga și noi, vă veţi ruga și voi și totul va fi bine!”.

Cum am spus, starețul primise darul înainte-vederii. De obicei știa cine o să-l viziteze în ziua respectivă și o anunța pe monahia care îl ajuta în gospodărie: „Astăzi vor veni niște oameni mari la noi!”.

Dumnezeu îl împodobise pe credinciosul său slujitor și cu darul izgonirii demonilor. Pe unii oameni îi tămăduia de la distanţă. Odată, i-a trecut pragul chiliei un funcţionar din Lvov, care avea un copil îndrăcit. În schimbul vindecării fiului său, funcţio­narul a vrut să îi dea stareţului un pachet mare de bani. Stareţul a luat din pachet doar banii care se dădeau de obicei pe un pomelnic de 40 de zile, dându-i înapoi funcţionarului restul, motivând cu smerenie că nu se știe ce se va întâmpla în viitor cu copilul. A promis să se roage pentru el. Mai târziu a primit o scrisoare în care funcţionarul îl vestea pe sfânt că i s-a însă­nătoșit copilul și îi mulţumea fierbinte pentru această bucurie neașteptată.

Multe din prezicerile Sfântului Iov s-au adeverit. Una dintre ele se refereau la puterea sovietică, căreia îi era hărăzit de la Dumnezeu să stăpânească pe pământ 70 de ani. Aceasta s-a împlinit, așa cum s-a adeverit și profeţia că odată cu căderea regimului comunist va fi redeschisă Mănăstirea Gorodilov.

Pe stareț îl frământa decăderea vieții duhovnicești pe care o vedea în prezent, dar mai ales în viitor. Spunea: „Înainte, potirele pentru împărtășanie erau din lemn, iar oamenii din aur. Acum, potirele sunt din aur și oamenii de lemn - nu înţeleg că se împărtășesc cu Trupul și Sângele Domnului Hristos. A slăbit credinţa. Se vor construi biserici, dar nu va fi har în ele și nici dragoste nu va fi. Dacă omul va crede, atunci oamenii îl vor invidia și-i vor pune piedici”.

Binecuvântatul stareț era foarte apropiat de toți cei umiliți și obidiți. O ucenică, Olena Pilipeţ, mărturisea: „Părintele Iov era pentru noi ca un adevărat tată. Noi veneam la el cu di­ferite probleme familiale sau de sănătate. Mulţumită binecuvântării lui şi pentru rugăciunile lui, oame­nii se vindecau de boli, iar în familiile lor se făcea pace. Când aveau loc dezastre naturale, în preajma sfântului aşezământ nu se întâmpla nimic rău. Pă­rin­tele Iov avea o mare smerenie şi simplitate şi avea o mare iubire pentru oameni. El dorea foarte mult să-i ajute pe toţi cei care veneau să-i ceară ajutorul. Eu sunt foarte bucuroasă că l-am cunoscut pe părintele Iov”.

În vara anului 2007, Olena Pilipeț a visat că trupul stareţului Iov va fi dezgropat, îi vor descoperi sfintele moaște și va fi trecut în ceata sfinților. Visul s-a adeverit în luna octombrie a aceluiași an.

Pe Sfântul Iov din Uglea îl regăsim în câteva fotografii sugestive. Pare că prin ochii săi ne privește cerul înseninat. Dar tot ochii ne spun ceva despre sinceritatea sa, despre caracterul său dârz și hotărârea, de necurmat, de a trăi și muri pentru Hristos.

Citeşte mai multe despre:   martiriu