Mineiele Episcopului Chesarie

Prin personalitățile și activitatea sa, Rugul Aprins a mai însemnat și răspunsul Bisericii Ortodoxe Ro­mâne la încercările moderni­tății. Iar acest răspuns, ziditor, s-a petrecut prin adâncirea întru rugăciune, prin comuniunea cu aproapele, prin dialogul neîncetat cultură - știință - credință.

Am vorbit despre Sfântul Paisie de la Neamț ale cărui realizări duhovni­cești pot fi considerate printre prin­cipalele rădăcini ale fenomenului Rugului Aprins, dar nu putem ignora un contemporan al aces­tuia, Episcopul Chesarie al Râm­nicului, al cărui rol în răspândirea și unificarea limbii române este considerat esențial.

O evidență pe care și Sfinții Apostoli au constatat-o acum două milenii, noua credință urma să fie mai lesne înțeleasă și receptată, dacă va fi promovată în limbile vernaculare (1 Corinteni 14, 13-17). Pentru Țările Române, ultima fază a acestei fundamentale schimbări, cea a răspândirii limbii române ca limbă de cult, este reprezentată de editarea în românește a Mineielor, operă monumentală și izbândă a Episcopului Chesarie Râmniceanul. Acesta nu a reuşit să termine decât şase dintre cele 12 volume - fiecărui volum corespunzându-i ­câte o lună -, dar urmașul său, Episcopul Filaret, a dus până la capăt editarea celorlalte șase, care erau pregătite deja.

Mineiele - la singular, minei din minei (slav.) şi min, minos (gr.), care înseamnă „lună” - sunt cărţi bisericeşti ortodoxe în care se regăsesc indicate pe luni şi pe zile toate slujbele religioase referitoare la evenimentele sărbătorite. Faptul că într-o carte care se referă tocmai la împărțirea calendaristică găsim, grație inspiratelor prefețe ale Episcopului Chesarie, trimiteri clare către noul timp, modern, ni se pare un act generos în semnificaţii. Dar dincolo de implicaţiile spirituale, culturale şi politice, la fel de remarcabilă este intensitatea la care a trăit omul Chesarie - cel care prin tipărirea Mineielor avea să sfinţească fiecare loc unde se vorbea româneşte, indiferent de efemerele graniţe.

În Istoria literaturii române de la origini până în prezent George Călinescu intitulează Descoperirea Occidentului capitolul care se ocupă de epoca situată între anii 1779-1826, grăbindu-se să adauge că această „descoperire” se petrece treptat, începând cu 1700, dar și că „este vorba, bineînțeles, de Occidentul cultural. Ţările Române n-au fost niciodată în afara Europei”. O evidență, fiindcă religia creștină a însemnat factorul coagulant al civilizației europene.

Pentru a rămâne la epoca despre care vorbim, ne referim și la un alt contemporan al lui Chesarie, ieromonahul Macarie, care traduce şi tipăreşte în 1775 Omiliile Sfântului Macarie Egipteanul, de pildă. Dar și Chesarie în­suși, încă arhimandrit în 1765, traduce o impresionantă lucrare atât prin importanţă, cât şi ca amplitudine (570 de pagini), care aparține Sfântului Simion al Tesalonicului, intitulată Voroavă de întrebări şi răspunsuri. Toate aceste isprăvi se petrec sub păstorirea Mitropolitului Grigorie al II-lea, când se tipăresc în jurul a 40 de titluri în limba română, printre care: Evanghelia (1760, 1775), Antologhionul (1762, 1766, 1777, 1786), Ceaslovul (1767 plus alte cinci ediţii), Moliftelnicul (1764), Penticostarul (1768, 1782), Triodul (1768), Octoihul (1774), Apostolul (1774, 1784), Psaltirea (1775), Liturghierul (1780), Catavasierul (1781) sau Slujba Cuviosului Dimitrie Basarabov (1779).

Grigorie avea să ajungă Mitropolit al Ungrovlahiei în 1760, după ce a fost iniţial Mitropolit pe scaunul din Mira Lichiei. Transferul pe scaunul Mitropoliei Ungrovlahiei a fost posibil graţie legăturii sale speciale cu Constantin Mavrocordat, fiindu-i duhovnic. Curând, Grigorie dobândește în 1776 de la Patriarhul Ecumenic Sofronie titlul de „locţiitor al scaunului de Cezareea Capadochiei” - pentru el și pentru urmașii săi...

Iată, aşadar, o epocă de adevărată efervescenţă teologică, mozaic în care Episcopul Chesarie avea să-și găsească un loc aparte.

Dar epoca modernă înseamnă fatalmente şi laicizare. Ei bine, aceasta este realizată, paradoxal, cu concursul sau măcar cu acordul Bisericii. Dacă, din fericire, Poarta nu a impus niciodată islamizarea forţată în Țările Române, Biserica îşi va reduce treptat din puterea economică şi administrativă tocmai prin apariţia noii epoci la care singură consimte să se calibreze. „Insula” creată temporar în timpul scurtei ocupaţii a Olteniei de austrieci (1718-1739) a determinat nu numai o altă reducere a influenţei Porţii, ci, mai mult, o temă de meditaţie asupra mesajului laic al cărţilor religioase, poate ca o reacţie de apărare camuflată faţă de pericolul catolic. De altfel, imediat în 1719 se va decreta deplina libertate a Bisericii Ortodoxe pentru Oltenia.

În aceste condiţii, ne-am apropiat de Râmnic, devenit în secolul al XVIII-lea cel mai important centru cultural al Ţării Româneşti. Păstorind în timpul Mitropolitului Grigorie al II-lea, Episcopul Chesarie s-a dovedit a fi, în doar şase ani cât a mai trăit de la ungerea în înalta funcţie, „unul dintre cei mai străluciţi vlădici români din trecutul Bisericii noastre”, conform părintelui profesor Mircea Păcurariu.

Chesarie învățase la Școala Domnească, cunoștea bine limbile timpului: greacă şi latină, rusă şi franceză. Chesarie este tuns în monahism și este ucenic al lui Grigorie, care îl și introduce în dificila și importanta lucrare de traducător şi tipograf. Devenit vicar din 1771 şi episcop din 1774, Chesarie îşi continuă activitatea culturală. Înfiinţează, de pildă, două şcoli la metocurile episcopiei aflate în Bucureşti şi Craiova. Reface mănăstiri şi schituri, dar mai ales repară tipografia din Râmnic, aducând piesele necesare de la Sibiu. Cele mai importante cărţi pe care reuşeşte să le editeze sunt Mineiele. Căci prin „Mineiele lui (Chesarie) s-a desăvârşit pentru totdeauna românizarea slujbelor religioase”, precizează istoricul M. Păcurariu.

Dar Chesarie pare calibrat și la valorile Iluminismului, anticipând Școala Ardeleană. Episcop fiind, corespondează cu negustorul Hagi Constantin Pop din Sibiu, căruia îi cere publicațiile: Mercure historique, littéraire et politique ori Journal encyclopédique du livre propagande philosophique şi, mai ales, cumpără Dictionnaire raisonné des sciences, des arts et des métiers.

...Episcopul nu se consideră bruiat de „oferta” modernismului occidental, ci, dimpotrivă, aceasta pare că îl împlinește, fiindcă are discernământ: alege, iar nu culege. Generosul ambitus cu care știe Chesarie să se apropie de marea cultură a veacului - fie ea răsăriteană, fie apuseană - dă măsura acestei personalităţi atât de puţin cunoscute. Numai un om de o asemenea conştiinţă putea să scrie: „doar cărţile asigură în timp strălucirea popoarelor”. Viaţa sa, care este curmată brusc (la 9 ianuarie 1780, generând suspiciunea otrăvirii), prilejuiește un bilanț de 10 titluri tipărite: Octoihul (1776), Triodul (1777), Ceaslovul (1779) şi Psaltirea (1779), la care se vor adăuga primele şase Mineie - între 1776 şi 1779. Urmașul său, Episcopul Filaret, va încheia editarea Mineielor, dar nu va avea anvergura europeană a lui Chesarie. Interesant și faptul că răspândirea Mineielor a acoperit, practic, toate teritoriile românești. Este o primă ediţie integrală, care a stat la baza tuturor ediţiilor următoare, întâia dintre acestea fiind sub tipar la scurt timp, la Buda, între 1804 şi 1805.

Problema autorilor reali ai traducerii încă este disputată între specialiști, cea mai plauzibilă fiind cea a existenței unui colectiv în care episcopul avea rolul de coordonator, dar şi acela de participant activ. Cel care a făcut cele mai rafinate comentarii asupra prefeţelor primelor şase Mineie scrise de Chesarie este profesorul Alexandru Duțu, una dintre figurile cele mai culte ale Rugului Aprins - fenomen care avea să se coaguleze peste veac, la mijlocul secolului XX, la Mănăstirea Antim...