Colindul și cântecul de stea - o erminie pe înțeles a teologiei Nașterii Domnului

În fiecare an, la 25 Decembrie, cu prilejul slăvitului praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, Sfânta Biserică, prin intermediul rânduielilor, cântărilor liturgice, colindelor și cântecelor de stea consacrate acestei mari sărbători, ne face să devenim contemporani și părtași evenimentului sfânt al coborârii în istorie a Fiului lui Dumnezeu. Orice sărbătoare e un ospăț sfânt la care sunt chemate toate făpturile lui Dumnezeu. Într-adevăr, sărbătoarea Crăciunului este o sărbătoare cu o profundă semnificație pancosmică, întrucât cerul cu cetele de îngeri, constelațiile, planetele și întreg pământul cu oamenii întâmpină cu vibrația specifică venirea pe pământ a Fiului lui Dumnezeu. Redate în viers popular și în stihuri poetice simple de o negrăită frumusețe, colindele creștine tradiționale, plămădite din vremuri străvechi în vatra strămoșească a poporului nostru, sunt mesagere ale lucrării mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu întrupat. Odrasle ale geniului popular românesc, colindele aduc cu ele vestea mult-așteptată a nașterii Domnului, al Cărui chip a fost creionat în profețiile vechi- testamentare, El fiind așteptarea tuturor nea­murilor. Dacă textele profetice, citite săptămânal în sinagogă, au intrat adânc în conștiința po­porului evreu, perpetuând din generație în generație și întreținând continuitatea idealului mesianic, textele colindelor ni-L relevă la timpul prezent pe Pruncul Iisus Hristos, plinirea Legii și a prorocilor. Potrivit datinii noastre, colindele și cântecele de stea nu se rostesc și nici nu se declamă, ci se cântă în biserici și pe la casele oamenilor de către cetele de colindători formate din copii, tineri și vârstnici. Prin patosul lor muzical, ele încălzesc și mișcă sufletele celor care le cântă și le ascultă. Totodată, ele se înscriu atât de bine în dinamica timpului liturgic al Postului Crăciunului, căci ne pregătesc să-L întâmpinăm și să-L primim cu bucurie și cu credință curată și deplină pe Pruncul Iisus în Betleemul sufletelor noastre, îndeosebi prin împărtășirea cu Sfântul Trup și cu Cinstitul Sânge al Său, în cadrul Sfintei Liturghii. Odată cu sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, colindătorii binevestesc oamenilor taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută, adică nașterea după trup a lui Hristos și misiunea Sa mântuitoare pe pământ, căci așa se desprinde din colindul O, ce veste minunată: Pe Fiul în al Său Nume, Tatăl L-a trimis în lume, Să Se nască și să crească, să ne mântuiască. În spațiul geografic al poporului român binecuvântat de Dumnezeu, colindul a cunoscut o largă înrâurire, încă din zorii evanghelizării strămoșilor daco-romani de către Sfinții Apostoli Andrei și Filip. Altfel spus, colindul este de-o vârstă cu poporul român devenit creștin odată cu etnogeneza sa. Tezaurul atât de bogat al colindelor și cântecelor de stea pe care l-am moștenit de la înaintași demon­strează creativitatea, măiestria artistică și cre­dința profundă și curată a străbunilor noștri. Asemenea cântărilor liturgice, colindele ne scot din timpul cotidian și ne introduc în sfântul eveniment care urmează să se petreacă, timpul colindelor devenind timpul sfânt al creștinilor, de pregătire prin post, rugăciune și fapte de milostenie față de semenii nevoiași, pentru primirea Mântuitorului. În această perioadă de post, noi creștinii trebuie să fim pelerini împreună cu păstorii și magii spre peștera Betleemului. Prin conținutul lor textual, colindele sunt un ecou sau o extensie în casele oamenilor a imnurilor liturgice care se cântă la strană, în biserici. Compuse din stihuri simple, dar cu înțelesuri adânci prin conținutul lor teologic, ele întruchipează curat și nealterat adevărurile de credință păstrate în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție, referitoare la întruparea Fiului lui Dumnezeu din Pururea Fecioara Maria și mântuirea pe care Dumnezeu Tatăl ne-a dăruit-o prin jertfa, moartea și învierea Fiului Său. Textul scripturistic: Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi, din Sfânta Evanghelie după Sf. Ap. și Ev. Ioan 1, 14, este atât de frumos și de sensibil redat în colindul Sus în vârful muntelui, în care se reliefează faptul că, pe o scară de argint se coboară Domnul Sfânt. Metafora scară de argint reflectă chipul preacurat și plin de strălucire cerească al Născătoarei de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria, care prin nașterea sa suprafirească a rămas Fecioară curată și nevătămată, asemenea argintului întrebuințat în confecțio­narea sfintelor vase liturgice. De asemenea, colindul Coborât-a coborât redă venirea lui Hristos la oameni prin nașterea Sa din Preasfânta Fecioară Maria, în următoarele versuri: Coborât-a, coborât, Bună seara; Coborât-a Moș Crăciun (Cel vechi de zile s.n.)/ Din turla bisericii/ La icoana Precistii. Este îndeobște cunoscut faptul că pe conca Altarului oricărei biserici este înfățișată Maica Domnului ținându-L în brațe pe Mântuitorul Iisus Hristos. Maica Sfântă și Pruncul Sfânt rămân în conștiința Bisericii noastre veșnic uniți și nedespărțiți. Imaginea în sine ne dezvăluie atât venirea lui Hristos la noi prin Preacurata Maică, dar și atributele ei de mamă și Pururea Fecioară. Trecând în alt registru al tematicii colindelor, vedem cum Mântuitorul Hristos este numit Soare-n raze luminat sau Ziurel de zi, expresii ecou ale numelor Sale exprimate în troparul sărbătorii: Răsăritul Cel de Sus și Soarele dreptății. Conform textului condacului sărbătorii Nașterii Domnului, Fecioara astăzi pre Cel mai presus de ființă naște, adverbul de timp astăzi exprimă prezentul continuu sau perpetuu propriu slujbelor liturgice, în timpul cărora Biserica ne face să fim contemporani și martori ai Nașterii Domnului. În consonanță cu acest text, în colindele: Astăzi S-a născut Hristos și O, ce veste minunată, în care astăzi S-a născut Cel fără de început se exprimă acest adevăr biblic. Cu fiecare sărbătoare, noi ne înnoim ființa prin raportare la conținutul prăznuirii la timpul prezent. De aceea, orice săr­bătoare, ca orice Sfântă Liturghie, este permanent nouă, unică și irepetabilă. Totodată, din colinde aflăm că Mântuitorul este Cel fără de început prevestit de proroci, lucru ce subliniază o altă învățătură sfântă, anume aceea că El S-a născut din Tată fără de mamă din veci, iar la plinirea vremii, adică în timp, din mamă fără de Tată, fiind hrănit cu lapte și culcat în iesle. Prin nașterea trupească preacurată, din Pururea Fecioara Maria și de la Duhul Sfânt, Dumnezeu Omul-Hristos devine măsura tuturor lucrurilor. Cântarea Minune prea mare ni-L înfățișează pe Domnul ca fiind purtat în brațele Maicii Sale și hrănit cu lapte. Iată frumusețea acestui sfânt paradox. Pe de o parte, ca Dumnezeu, El ține toată făptura, iar pe de altă parte, fiind prunc întrupat, Se lasă purtat pe brațele Maicii Sale, lucru ce ne descoperă nemărginita Sa smerenie. Colindul Nouă azi ne-a răsărit exprimă în două strofe acest adevăr: Din Fecioară S-a născut/ Domnul Iisus Hristos/ Și cu lapte S-a crescut/ Domnul Iisus Hristos. În scutece S-a înfășat/ Domnul Iisus Hristos/ Și în brațe S-a purtat/ Domnul Iisus Hristos. Așadar, mânuțele acestea fragede, care acum se adună în scutec, au clădit cândva cosmosul și, printr-un simplu fiat, l-au adus la existență. El, Cuvântul, Cel ce din veci este Chipul ființei Tatălui sau strălucirea Tatălui, acum ni Se înfățișează ca o ființă plăpândă, slabă și umilă în ieslea săracă și-n scutecul sărac. Iată în toată splendoarea ei frumusețea care schimbă în strălucire cerească chipul desfigurat al acestei lumi. Din imnurile liturgice închinate sărbătorii Nașterii Domnului și din colinde aflăm că steaua s-a arătat magilor și i-a călăuzit până la peștera Betleemului, precum și faptul că i-au adus daruri de aur, smirnă și tămâie (în colindele Trei Crai de la Răsărit și Steaua sus răsare). În Biserica Ortodoxă, Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție (din care fac parte și imnurile liturgice) și colindele stau într-o legătură organică. Adevărurile de credință și istorico-biblice consemnate în Sfânta Scriptură au fost explicate, sistematizate și formulate în hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice, în scrierile Sfinților Părinți și redate apoi poetic în imnurile liturgice devenite Tradiție sfântă. Poporul român a simțit nevoia să exprime într-un mod autentic aceste învățături, prin colinde. De aceea, adevărurile sfinte nu sunt cunoștințe pur teoretice, ci sunt viață pentru fiecare dintre noi. Conservate și transmise prin viu grai, iar mai pe urmă consemnate pe filele cărților de strană, însă, din secolul al XIX-lea, redate și în notație muzicală, aceste colinde, pline de teologie adâncă și simple ca formă, constituie atât mărturii și mărturisiri ale credinței noastre bimilenare, cât și adevărate crâmpeie de păstrare a limbii române în cea mai curată și perfectă stare, de menținere și afirmare a unității de neam și a continuității și dăinuirii noastre pe acest pământ. Prin colinde cântăm iubirea și mila negrăită a lui Dumnezeu față de noi, dar și iubirea și atașamentul nostru față de Creatorul și Mântuitorul nostru. Ele sunt, în primul rând, bucuria copiilor, fiind la fel de curate și de sincere ca sufletele lor, dar și ale celor mari, căci privesc cu nostalgie către vremea copilăriei lor, când mergeau pe la casele creștinilor vestind cu bucurie Nașterea Domnului Iisus Hristos. Colindul fiind sfânt și bun, adică nealterat și neschimbat de neajunsurile istoriei noastre, neschimbabil, întocmai adevărului dumnezeiesc și veșnic pe care îl exprimă, rămâne mereu tânăr și același. El îl îndeamnă pe creștin, ca prin simț practic, să-și manifeste dragostea față de cei încercați de suferințe și de sărăcie. În fiecare an, la 25 Decembrie, Îl așteptăm pe Moș Crăciun Cel Vechi de zile, pe Hristos Domnul, așa cum L-au aștep­tat strămoșii noștri, retrăind prin viersuirea colindelor bucuria celor care au fost martori direcți ai nașterii Sale. Cu credință, nădejde și iubire de Dumnezeu și de semeni, păstrându-ne în curăție inimile și primenindu-ne prin post și rugăciune sufletele, să cântăm împreună urarea românească, îndemnând la bună înțelegere, armonie, pace, voioșie și bunătate: Și-acum te las fii sănătos și vesel de Crăciun/ Dar nu uita, când ești voios, române să fii bun.