Cinstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a manifestat, încă de la începuturile Bisericii, printr-un cult public care a dus şi la stabilirea unor sărbători în cinstea ei, pe parcursul anului bisericesc,
Sf. Ap. Filimon, Arhip, Onisim şi Apfia; Sf. Mc. Cecilia ( Dezlegare la peşte)
Sfinţii Apostoli Filimon, Arhip, Onisim şi Apfia (sec. I) fac parte din cei 70 de ucenici. Ei au fost următori şi ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, pe care l-au ajutat în propovăduirea Evangheliei în locuri diferite.
„Sfinţii Arhip, Filimon şi Apfia lucrând în cetatea Colose din Frigia, iar fericitul Onisim la Roma, slujind adică Domnului împreună cu Sfântul Apostol Pavel însuşi şi însoţindu-l pretutindeni. Pentru această slujire, Sfântul Arhip este cinstit de Sfântul Pavel cu numele de «împreună oştean cu noi», precum stă scris în Epistola către Filimon (Filimon 2). În aceeaşi Epistolă, dregătorul Filimon este zugrăvit ca un fiu duhovnicesc şi prieten adus la credinţă de însuşi marele Apostol, în casa căruia se făcea adunarea creştinilor din Colose, şi este preţuit de Apostol ca «iubitul Filimon, împreună lucrător cu noi» (Filimon 1), iar Sfânta Apfia, soţia lui, este numită sora Apfia datorită vredniciilor ei (Filimon 2).
Prin credinţa în Hristos, Sfântul Onisim, din sclav, ajunge Apostol al Domnului şi, din răufăcător, frate egal în vrednicie cu fostul său stăpân, Filimon. La rândul ei, Tradiţia Bisericii ne spune cum toţi membrii acestei familii de ucenici ai Sfântului Apostol Pavel au fost rânduiţi episcopi la sfârşitul vieţii marelui Apostol, în timp ce sora Apfia îşi sfinţea viaţa, slujind fraţilor de credinţă în biserica din casa ei.
Precum au slujit în locuri diferite, aşa au şi pătimit pentru credinţă în locuri diferite. Cei din Colose, împreună cu Sfânta Apfia, au pătimit pe vremea nebunului împărat Nero (54–68), fiind ucişi cu pietre de păgâni, la sărbătoarea Artemisei din Efes, pentru mărturisirea credinţei lor în Hristos, din cetate în cetate. Iar Sfântul episcop Onisim a fost prins, propovăduind împărăţia lui Hristos din cetate în cetate, pe vremea prigoanei lui Domiţian (81–96), când, răbdând multe chinuri, i s-a tăiat capul. Şi aşa, cu mucenicească moarte, au trecut Sfinţii către Dumnezeu” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul III, luna noiembrie).



.jpg)


