Sfântul Proroc Avdie (sec. IX î.Hr.) - numele său se tâlcuieşte Robul Domnului. „Acest proroc era originar din Sichem şi a trăit cu opt secole înainte de Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este cel
Înainte-prăznuirea Intrării în biserică a Maicii Domnului; Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul; Sf. Mc. Dasie; Sf. Ier. Proclu, Arhiepiscopul Constantinopolului
Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului are ca zi de înainte-prăznuire 20 noiembrie. Imnografia zilei o laudă pe Sfânta şi Dreapta Ana, mama Născătoarei de Dumnezeu, cea denumită în cântări „templul viu al lui Dumnezeu”, pentru că a adus-o pe fiica ei în vârstă de trei ani la Templul din Ierusalim. Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, în volumul III pe luna noiembrie, ne spune că „începuturile acestei sărbători închinată cinstirii Maicii Domnului sunt legate de timpul domniei Sfântului împărat Iustinian I, care a construit în Ierusalim o mare biserică închinată cinstirii Maicii Domnului, pe locul unde se afla Templul lui Solomon. Această biserică, numită Bazilica Sfânta Maria - Nouă, a fost sfinţită la 20 noiembrie 534. De atunci, s-a stabilit în 21 noiembrie prăznuirea aducerii la templu a Preasfintei Fecioare, sărbătoare care, din secolul al VII-lea, s-a generalizat în toată lumea creştină”.
Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul (†842) „s-a născut şi a crescut în sud-estul Asiei Mici, în Irinopole, una din cele zece cetăţi din Decapole, în Isauria, din părinţi dreptcredincioşi, Serghie şi Maria, pe vremea luptătorilor împotriva sfintelor icoane, sub domnia lui Leon Armeanul (813-820)”. A refuzat dorinţa părinţilor de a se însura şi a mers la mănăstirea unde era egumen unchiul său, Sfântul Simeon Mărturisitorul. Aici a trăit vreme de 14 ani, apoi „a început a umbla din loc în loc, prin mijlocul credincioşilor din sate şi din oraşe, îmbărbătându-i spre mărturisirea dreptei credinţe în lupta pentru sfintele icoane”. A trecut prin Efes, Enos, Hrisopole, Corint, ajungând până la Roma, unde a rămas mai mult timp. De aici a mers la Siracuza Siciliei. A ajuns şi în biserica Sfântului Mina din Tesalonic. Aici a primit şi darul preoţiei. În drum către Bizanţ s-a oprit în muntele Olimp. El a dus pe mulţi iconoclaşti la dreapta credinţă a cinstirii icoanelor. În muntele Olimp s-a îmbolnăvit şi înţelegând că i s-a apropiat sfârşitul, a plecat la Constantinopol, „unde se afla unchiul său, Simeon, închis în temniţă pentru sfintele icoane, şi, închinându-se lui, s-a săvârşit cu pace, în anul 842. Trupul lui n-a putrezit însă, ci s-a dovedit purtător de mari daruri şi s-a păstrat în cinste, multă vreme în mănăstirea unde se sfârşise. Iar în anul 1497, Banul Barbu Craiovescu, rezidind din temelie mănăstirea Bistriţa, din judeţul Vâlcea, a adus cu multă cheltuială moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul şi le-a aşezat la această mănăstire, unde se află şi astăzi, fiind făcătoare de minuni, atât pentru bolile trupeşti, cât şi pentru cele sufleteşti ale celor ce vin cu credinţă. Racla de argint în care odihnesc ele astăzi este dăruită în 1656 de domnitorul Constantin Şerban (1654-1658)” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul III, luna noiembrie).



.jpg)


