Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, şi mama sa, Sf. Antuza

Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhi­episcopul Constantinopolului (†407), s-a născut în Antiohia, în anul 344. Părinţii săi erau Secundus (conducătorul armatei romane din Siria) şi Sfânta Antuza. Tatăl său a murit pe când Sfântul era prunc. Mama sa nu s-a mai căsătorit şi s-a dedicat educaţiei fiului său. A fost instruit de doi dascăli vestiţi ai timpului, Libanius şi Andragatie. A primit botezul la vârsta de 20 de ani. A avut doi îndrumători spirituali, pe Arhiepiscopul Antiohiei, Sfântul Meletie, şi pe Diodor din Tars, conducătorul şcolii teologice din Antiohia. Tot aici mai era şi „o casă creştină de asceţi, condusă de un nevoitor mai în vârstă, cu numele Carterie, unde Sfântul Ioan şi alţi tineri ca el, dezgustaţi de o viaţă călduţă, fără duh de jertfă, făceau legăminte ascetice, din dragoste pentru Hristos. Era ca o mănăstire în cetate. Este timpul când Sfântul loan şi-a împlinit visul său de taină, de a duce, o vreme, viaţă pustnicească. Prin urmare, în munţii din preajma Antiohiei, el a trăit patru ani de mănăstire cu viaţă de obşte şi doi ani de pustnicie, într-o peşteră. Astfel, ajungând la deprinderea vieţii ascetice, Sfântul Ioan a fost hirotonit diacon (în anul 381) de Sfântul Meletie, arhiepiscopul, care-l şi botezase, iar Sfântul Flavian, urmaşul lui Meletie, l-a hirotonit preot (în anul 386). În această vreme, Sfântul Ioan a scris preafrumoasa lui carte Despre preoţie, închinată prietenului său Vasile, căutând să-şi îndreptăţească fuga lui de preoţie, socotindu-se nevrednic. Ca preot, timp de 12 ani, a fost slujitorul şi predicatorul neîntrecut al Arhiepiscopiei din Antiohia, alcătuind multe cuvinte de învăţătură. Din acest timp ne-au rămas, de la el, Comentariile asupra Evangheliei de la Matei, Cuvântările despre statui şi Comentarii la cele 14 Epistole ale Sfântului Apostol Pavel, toate adevărate îndreptare pentru o viaţă desăvârşită. Întâmplându-se ca Nectarie, Arhiepiscopul Constantinopolului, să părăsească viaţa aceasta, Sfântul Ioan a fost chemat, din porunca împăratului Arcadie, ca să fie sfinţit Arhiepiscop al Constantinopolului, primind hirotonia canonică din mâinile Arhiepiscopului Teofil al Alexandriei, la 28 februarie 398. Ca arhiereu, Sfântul Ioan s-a ostenit mult cu răspândirea credinţei şi convertirea la Ortodoxie a goţilor arieni de la Dunăre, cu evanghelizarea locuitorilor de la sate, cu întemeierea de aşezăminte pentru bolnavi şi săraci, pentru fecioare şi văduve, dar nici nu a încetat a predica pentru îndreptarea moravurilor, împotriva luxului şi a lăcomiei. Dintr-o pricină ca aceasta, după căderea de la putere a lui Eutropie, primul dregător al împăratului, împărăteasa Eudoxia a devenit vrăjmaşă Sfântului Ioan. Şi anume pentru că, răpind ea, pe nedrept, via unei văduve sărace, ce se numea Calitropia, Sfântul Ioan a sfătuit-o să nu ţină bunul altuia cu sila. Şi, nevrând ea să asculte de cuvintele lui, Sfântul o mustra şi o asemăna cu Izabela şi Irodiada, iar ea s-a mâniat foarte. Şi a fost izgonit Sfântul Ioan din scaun, întâi după Sinodul ţinut la Stejar şi condus de Arhiepiscopul Teofil, care-l sfinţise episcop. Deci, după un timp, s-a întors Sfântul la scaunul său. Iar după două luni, a fost izgonit a doua oară şi surghiunit de împărat la Cucuz, în Armenia. Şi, îndurând Sfântul multe suferinţe, şi-a dat cinstitul său suflet lui Dumnezeu, la Comane, în Armenia, la 14 septembrie, în anul 407” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul III, luna noiembrie).