100 de zile. 100 de povestiri. 100 de țări

Data: 09 Feb 2021

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova prezintă on-line publicului proiectul interna­țio­nal HEKTOMERONUL, pornind de la „Decameronul” scris de Giovanni Boccaccio în urmă cu mai bine de 650 de ani. Timp de 100 de zile aveți ocazia să descoperiți 100 de povești ce aparţin celor 100 de regizori din 100 de țări. Spectacolele vor fi transmise zilnic pe site-ul www.hektomeron.com, în regim de live streaming, din Sala Mare „Amza Pellea” a teatrului. Ultima poveste a HEKTOMERONULUI va fi difuzată în data de 24 aprilie, iar la finalul proiectului toate cele 100 de episoade vor fi prezentate integral într-un maraton de 25 de ore. (A. D.)