Muzeul Național de Istorie a României se va afla, în perioada 2028-2033, într-un amplu proces de restaurare și consolidare, proiect care va fi finanțat cu 150 de milioane de euro. „Proiectul este finalizat şi î
Șezătoare la Muzeul Țării Crișurilor Oradea
O nouă ediție a „Şezătorii de la muzeu”, proiect dedicat revitalizării portului popular vechi din Bihor, va avea loc vineri, 16 octombrie, la Muzeul Ţării Crişurilor Oradea. Potrivit unui comunicat al muzeului, citat de Agerpres, în cadrul unor întâlniri lunare, care se vor derula până în iunie 2027, participanţii vor reconstitui cămăşile lungi şi zadiile negre de lână, purtate în satele de pe Valea Crişului Pietros. În cadrul proiectului sunt valorificate documente de epocă, fotografii vechi, bibliografia şi piese de port păstrate în colecţiile muzeale. Scopul șezătorii este acela de a salva cămăşile lungi, însoţite de zadii de lână, specifice satelor Gurani, Pietroasa şi Chişcău din județul Bihor, considerate ultima zonă de conservare a acestui tip de port.



.jpg)