130 de lire sterline pe an pentru britanicii care reciclează deşeuri
Britanicii care reciclează cât mai multe deşeuri vor fi recompensaţi cu vouchere, în cadrul unui proiect pilot adoptat de consiliile locale, care ar putea deveni permanent, dacă are succes, informează Mediafax. Programul va începe în regiunile Windsor şi Maidenhead şi vor beneficia de el circa 3.700 de gospodării. Persoanele care reciclează cel mai mult vor primi vouchere de 130 de lire sterline pe an la mai multe magazine şi restaurante, printre care şi lanţul Marks & Spencer. Proiectul va fi finanţat din capital privat, astfel că cetăţenii britanici nu vor plăti nimic pentru organizarea acestuia. Gunoiul menajer şi tot ceea ce britanicii vor să recicleze vor fi depuse în containere albastre, de câte 240 de litri. Contribuabilii vor primi un anumit număr de puncte, în funcţie de cantitatea de gunoi reciclată.