134 de milioane de euro au fost plătiţi fermierilor

Un articol de: Mariana Bahcevan - 23 Aprilie 2016

Sumele plătite deja fermierilor în contul subvenţiilor din sectorul vegetal au ajuns la 134 de milioane de euro, iar procesul este accelerat şi în continuă desfăşurare, a declarat ministrul agriculturii, Achim Irimescu. „Până aseară plătiserăm deja fermierilor 134 de milioane de euro, pentru că am reuşit să accelerăm procesul. Dacă în 8 aprilie am plătit 38 de milioane de euro, ieri (miercuri, n.r.) am ajuns la 58 de milioane de euro“, a spus Irimescu.

Acesta a precizat că au fost găsite resurse financiare pentru plata integrală a subvenţiilor, în valoare totală de 1,3 miliarde de euro, în condiţiile în care 800 de milioane de euro provin din Fondul de Privatizare.

„Cu sprijinul ministrului finanţelor, Anca Dragu, am reuşit ca pe lângă cei 800 de milioane de euro din Fondul de Privatizare să găsim resurse până la 1,3 miliarde de euro pentru plata integrală a subvenţiilor, până când vom avea rambursarea de la Uniunea Europeană. Ea se face în cel mult două luni, adică la sfârşitul lunii iunie. Am reuşit astfel să rezolvăm şi această problemă delicată“, a adăugat ministrul agriculturii.