15 februarie: Ziua Internaţională a Copilului cu Cancer

Data: 15 Feb 2010

Ziua de 15 februarie este declarată, în întreaga lume, drept Ziua Internaţională a Copilului de Cancer, după ce în urmă cu opt ani părinţi din toata lumea s-au unit pentru prima oară pentru a ajuta ca toţi micuţii bolnavi de cancer să primească cele mai bune îngrijiri şi tratamente. Ziua de 15 februarie atrage atenţia asupra celor 200.000 de copii cu cancer de pretutindeni, depistaţi în fiecare an, din care doar 20% primesc tratamentul adecvat. De asemenea, 250 mor zilnic din cauza cancerului. În România, rata medie de vindecare a acestor copii bolnavi este de aproximativ 30-60%, în funcţie de specificul bolii.