16 ani, vârsta la care adolescenţii îşi decid viitorul
Elevii din România nu prea ştiu spre ce domeniu se vor îndrepta să lucreze în viitor, acest lucru definitivându-se în jurul vârstei de 16 ani. Dintre cei care au deja conturată o opţiune, cei mai mulţi aleg domenii umaniste, cum e cazul fetelor (medicină/psihologie, educaţie), sau inginerie, IT şi finanţe în cazul băieţilor, se arată într-un studiu realizat de Junior Achievement of Romania (JA), cu suportul PwC România, care a dorit să evidenţieze percepţia viitorului profesional al elevilor.
„Răspunsurile la întrebările generale referitoare la planurile actuale de carieră indică faptul că majoritatea respondenţilor nu ştiu încă în ce domeniu doresc să lucreze în viitor”, se arată în concluziile studiului citat de Agerpres.
În general, după finalizarea liceului, majoritatea respondenţilor optează să îşi continue studiile în România (peste 68%), „un număr foarte mic doreşte să îşi continue studiile în străinătate, iar cel mai mic segment doreşte să îşi deschidă o afacere”. Din segmentul celor care îşi doresc să continue studiile în România, cei mai mulţi intenţionează să rămână într-un oraş foarte mare, mai arată studiul, în timp ce domeniul artistic este mai popular în rândul celor care doresc să se formeze profesional la facultăţi din străinătate.
Scopul studiului, realizat pe 7.000 de elevi din clasele VIII-XIII sau absolvenţi 2021/2022 din licee teoretice şi grupuri şcolare din localităţi mari, medii şi mici, din 41 de judeţe şi municipiul Bucureşti, a fost să analizeze încotro doresc să se îndrepte tinerii la sfârşitul unui ciclu de învăţământ, dacă intenţionează să-şi continue studiile, să rămână în ţară sau să plece în străinătate, dacă vor să îşi caute un loc de muncă în sistemul public sau în cel privat şi în ce domenii sau dacă doresc să îşi deschidă o afacere.
Rezultatele studiului arată că, „la acest moment, elevii din România sunt ambiţioşi în planurile de carieră şi vedem că în jurul vârstei de 16 ani decid direcţia următoarei etape educaţionale şi profesionale din viaţa lor”. (O. N.)