20 de minorităţi naţionale, în festival la Sighişoara

Data: 18 August 2009

Festivalul ProEtnica prezintă în cetatea medievală Sighişoara peste 850 de reprezentanţi ai celor 20 de minorităţi naţionale. Potrivit programului festivalului, comunităţile vor avea posibilitatea să se facă remarcate şi prin standuri, cu produse gastronomice şi meşteşugăreşti, ce vor fi amplasate în Piaţa Muzeului din Sighişoara, precum şi prin obiceiuri specifice, port etc. În fiecare zi a festivalului, care se defăşoară până pe 22 august, vor avea loc concerte şi spectacole.

Centrul Cultural „Petre Ţuţea“ din Bucovina prezintă, între 17 şi 22 august, la stand, „gogoşile de lola“, Uniunea Democrată Turcă prezintă „sarailii şi baclavale“, între 19 şi 21 august, iar Uniunea Polonezilor din România - mâncăruri tradiţionale precum „Bigos“ (varză cu carne) şi „Sernik“ (prăjitură cu brânză), în perioada 21-23 august. La standurile meşteşugăreşti, pe tot parcursul festivalului, comunităţile fac demonstraţii practice de împletit ciorapi, de confecţionat butoaie sau de încondeiat ouă, şi vor prezenta, între altele, broderii, obiecte tradiţionale, obiecte de artizanat, mobilă pictată, ţesături, măşti, instrumente şi decoraţiuni pentru păpuşi din os de bovine. Preşedinte Consiliului Judeţean Mureş, Lokodi Edita Emoke, a spus că anul viitor, când Festivalul ProEtnica de la Sighişoara va ajunge la cea de-a zecea ediţie, îl va promova la Comitetul Regiunilor de la Bruxelles, adăugând că manifestarea ar putea primi şi fonduri europene, conform Mediafax. Lokodi a spus că festivalul are importanţă atât din punctul de vedere al interculturalităţii, cât şi din perspectivă turistică, atrăgând în fiecare an un numeros public din toată ţara şi chiar din străinătate: „Cetatea se umple de viaţă şi de culori şi cred că festivalul ar trebui promovat şi la nivel european“. Aceasta a subliniat că Uniunea Europeană pune un mare accent pe multiculturalitate şi că festivalul ar putea suscita, din acest motiv, un interes, inclusiv din perspectiva finanţării europene. Printre cei prezenţi la festival se află şi grupul de romi de la Asociaţia „Gipsy Eye“ din Iaşi în zilele de 18 si 19 august. „Vom avea două recitaluri de 30 de minute, în care vom prezenta un dans tradiţional ce spune povestea iubirii la romi. Cum se îndrăgostesc tinerii noştri, cum se face peţitul, frumuseţea nunţii în comunitate. De asemenea, am pregătit şi un dans special în care se va da o luptă între fetele şi băieţii din trupă, fiecare dorind să arate că ştiu cel mai bine să danseze după sunetul tarabanelor“, a spus Ionuţ Macinoi, coregraful ansamblului. La Sighişoara cei opt membri ai Asociaţiei „Gipsy Eye“ vor interacţiona cu turiştii pe care îi vor învăţa să facă primii paşi de dans ţigănesc, după cum a spus Ionuţ Stan, conducătorul asociaţiei.