200 de elevi din Basarabia, primiţi de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
Aproximativ două sute de elevi din Republica Moldova s-au întâlnit ieri, la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ - Vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi, cu IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. La finalul întâlnirii, IPS Mitropolit Teofan a adresat un cuvânt elevilor, în care a subliniat tradiţiile comune ale românilor din dreapta şi din stânga Prutului: „Cântul vostru, poezia voastră, costumele voastre şi, mai ales, limba voastră sunt ca ale noastre şi, în ciuda graniţei de peste Prut, există o singură inimă românească. Chiar dacă nu toţi, peste Prut, conştientizează acest lucru, realitatea nu poate fi contestată, anume faptul că voi mă înţelegeţi pe mine, acum, cum vorbesc, faptul că în spusele voastre eu nu am găsit nici un cuvânt pe care să nu-l fi înţeles. Mă bucur că se găsesc în dreapta Prutului români şi românce care încearcă să arunce poduri peste Prut şi că, în ciuda separaţiei cauzate de străinii despre care voi aţi vorbit acum, există o unitate de cuget şi de simţire. Suntem cu toţii, şi în stânga şi în dreapta Prutului, membri ai aceleiaşi Biserici a lui Hristos, chiar dacă în Basarabia sunt mai multe structuri bisericeşti, dar ambele mitropolii se regăsesc în aceeaşi Biserică a lui Hristos, iar lucrul acesta este esenţial“.
Mitropolitul le-a împărţit apoi copiilor iconiţe cu Sfânta Cuvioasă Parascheva, după care le-a vorbit despre pelerinajul de la Iaşi de pe 14 octombrie, în ziua de cinstire a celei pe care o ştim „mult folositoare“. „Să vă închinaţi, acum la plecare, să sărutaţi moaştele Sfintei Parascheva şi să o socotiţi şi ocrotitoarea voastră, pentru că la fiecare slujbă preoţii zic «Sfânta Cuvioasă Maică Parascheva, ocrotitoarea Moldovei». Nu spun Moldova, din stânga sau din dreapta Prutului, nu spun Moldova din dreapta şi Basarabia de dincolo. Este ocrotitoarea şi a noastră, şi a voastră. Să nu treceţi vreodată prin Iaşi, fără să veniţi aici, pentru că veniţi la mama voastră, Sfânta Parascheva“, i-a îndemnat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova. Elevii din Basarabia au fost invitaţi la Iaşi de Asociaţia pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român - Departamentul „Mihail Kogălniceanu“ - Iaşi, pentru a participa la Tabăra de Cultură şi Civilizaţie, intitulată „Acasă la noi“, anul aceasta ajunsă a XII-a ediţie.