Sf. Cuv. Simeon şi Ioan Pustnicul; Sf. Proroc Iezechiel; Sf. Cuv. Rafael şi Partenie de la Agapia Veche
Sfântul Cuvios Rafael s-a nevoit în străvechiul aşezământ călugăresc Agapia din Deal, în veacul al 16-lea. Numele său se tâlcuieşte „Dumnezeu aduce vindecare”. Rodul ostenelilor sihăstreşti şi ale rugăciunii neîncetate a fost dobândirea darurilor înalte, încât toţi îl priveau ca pe o icoană a virtuţilor. După moartea sa, ucenicii i-au dezgropat trupul pe care l-au aflat binemirositor. A fost aşezat în biserică spre închinare, iar în vremuri de restrişte a fost ascuns într-un loc neştiut până astăzi. Sfântul Partenie s-a nevoit în Munţii Agapiei în secolul al 17-lea. Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, îl numără pe Cuviosul Partenie printre sfinţii români cărora le-a văzut viaţa şi traiul. Tradiţia spune că el a sihăstrit în muntele Scaunele, rugându-se neîncetat, ziua şi noaptea, rostind Psaltirea pe care o ştia pe dinafară. După moarte (1660), trupul fiindu-i dezgropat, a fost aflat nestricat şi multe minuni se făceau la racla sa. Sfintele sale moaşte au fost tăinuite poate, odată cu cele ale Sfântului Rafael.