23% din suprafaţa teritoriului naţional, acoperită de arii naturale protejate

Un articol de: Oana Nistor - 26 Ianuarie 2016

La nivelul anului 2015, România deţinea un număr de 1.486 de arii naturale protejate, în creştere cu 156,6% faţă de anul de referinţă 1990, potrivit datelor publicate de Societatea Ornitologică Română (SOR), citate de Agerpres. Statistica a fost prezentată cu ocazia împlinirii a 25 de ani de mediu şi arată că, la sfârşitul anului trecut, pe plan naţional existau 13 parcuri naţionale şi 15 parcuri naturale. De asemenea, Reţeaua Natura 2000 din România cuprindea 383 de Situri de Importanţă Comunitară (SCI), respectiv 148 de Situri de Protecţie Avifaunistică (SPA). Conform raportului, 23% din suprafaţa teritoriului naţional este acoperită, la ora actuală, de arii naturale protejate, în creştere substanţială de la 4,8% din total, cât se înregistra în 1990. În UE, Natura 2000 acoperă 18% din suprafaţa terestră şi 4% din cea a mărilor însumând 1,039 milioane de kilometri pătraţi, cea mai mare reţea de arii protejate din lume. La nivel european, obiectivul este de a păstra şi/sau a readuce la un statut favorabil de conservare speciile şi habitatele pentru care au fost desemnate. Astfel, Strategia de biodiversitate UE 2020 menţionează necesitatea creşterii contribuţiei agriculturii şi a silviculturii la păstrarea şi refacerea biodiversităţii.