România are în acest moment stocuri de gaz natural de 88,57%, fiind mult mai pregătită pentru iarnă decât alte state europene precum Germania, care are depozitele pline doar în proporţie de 61%. Înainte de
Creştere economică şi venituri mai mari în 2027
Economia României ar putea creşte în 2027, „în anumite condiţii”, respectiv „continuarea consolidării fiscale şi menţinerea stabilităţii şi predictibilităţii”, după cum a declarat Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), citat de Agerpres. „Ne uităm spre un an 2027 relativ bun, mai bun ca anul curent, cu creştere, însă trebuie să asigurăm condiţiile pentru ca această creştere să se întâmple, să nu revenim la dezmăţ fiscal, să nu ne decredibilizăm singuri şi să lăsăm antreprenoriatul, economia privată să facă ce ştie mai bine: să producă, să investească, să creeze facilităţi de producţie, să creeze joburi, să creeze prosperitate”, a subliniat Cristian Popa, la o conferinţă de banking.
În opinia oficialului BNR, infrastructura de transport, respectiv autostrada care să conecteze Moldova cu restul ţării, va reduce decalajele dintre regiuni şi va contribui la creşterea competitivităţii companiilor româneşti şi, implicit, la creşterea economiei. În ceea ce priveşte politica fiscală, Popa consideră că ritmul ajustării ar urma să devină mai puţin abrupt, ceea ce ar putea susţine revenirea economiei.
În acelaşi timp, veniturile reale ale populaţiei ar urma să revină la creştere în 2027, deşi avansul nu va fi unul spectaculos. „Probabil veniturile românilor în termeni reali vor reveni la creşteri, nu mari, nu fantastice, dar ar trebui să aibă nominal creşteri mai mari decât rata inflaţiei românii la anul şi să revenim cumva la creşteri mai sustenabile. Revenim la un model mai sustenabil”, a afirmat oficialul BNR. (O.N.)



.jpg)