25 mai, data-limită de redirecţionare a 2% din impozitul pe venit

Data: 18 Mai 2015

Persoanele fizice pot redirecţiona 2% din impozitul pe venit aferent anului fiscal 2014 către o entitate nonprofit (fundaţie, asociaţie, organizaţie neguvernamentală), instituţie media sau unitate de cult. Termenul-limită de depunere a formularelor este 25 mai 2015. Această facilitate fiscală nu este o sponsorizare, donaţie sau contribuţie care se plăteşte, ci este o sumă datorată statului sub formă de impozit. Contribuabilii care au obţinut în anul 2014 venituri doar din salarii trebuie să completeze Formularul 230, iar cei care au realizat venituri din salarii şi activităţi independente sau doar din activităţi independente trebuie să completeze Formularul 200. Formularele completate se pot depune personal la administraţia fiscală de care aparţine contribuabilul, se pot trimite prin poştă, cu confirmare de primire, sau pot fi depuse online prin Spaţiul Privat Virtual de pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. În cazul în care nu se cunoaşte suma corespunzătoare celor 2% din impozitul pe venit, se poate lăsa căsuţa necompletată, întrucât, conform articolului 84 din cadrul Codului fiscal, „organul fiscal competent are obligaţia calculării, reţinerii şi virării sumei reprezentând până la 2% din impozitul datorat“. (Oana Nistor)