360 de ani de la apariţia „Psaltirii de la Bălgrad“ din 1651

Tipografia vechii cetăţi a Bălgradului s-a remarcat ca deschizătoare de drumuri pe linia transpunerii şi imprimării, în secolul al XVII-lea, a textelor sfinte în limba română. Fără să fi avut o activitate tipografică bogată, ea a elaborat strategia de păstrare a identităţii spirituale şi naţionale a românilor ardeleni. Un transilvănean a iniţiat punerea Cuvântului divin pe înţelesul poporului, tot un transilvănean avea să se afirme ca fiind artizan al primului Nou Testament în graiul celor mulţi.

Bibliografia pe tema impactului benefic al "Noului Testament de la Bălgrad" (1648) în cultura spirituală românească este destul de bogată, deşi nu au fost epuizate toate aspectele de ordin istoric, filologic, lingvistic, teologic. Tipărirea "Noului Testament" şi prestanţa lucrării în sine au umbrit oarecum importanţa celeilalte tipărituri, apărute cu trei ani mai târziu, "Psaltirea" din 1651. Ieşită din teascurile noii tipografii crăieşti, "Psaltirea" va constitui ceea ce nu au bănuit (şi nici n-ar fi putut îngădui) niciodată principele ori cenzorii-supraveghetori calvini: o mărturie ortodoxă într-un dorit, dar nereuşit proces de calvinizare a românilor transilvăneni. Să amintim că la Alba Iulia mai apăruseră cărţi în prima jumătate a secolului al XVII-lea: "Evanghelia cu învăţătură" (1641), "Catehismul calvinesc" (1642), "Catehismul calvinesc" în română cu alfabet maghiar (1648). În afară de prima lucrare, celelalte erau, evident, date la lumină în scop propagandistic. Între timp, se înrăutăţiseră relaţiile dintre Vasile Lupu şi Gh. Rakoczi, luând naştere un conflict ce va culmina cu arestarea mitropolitului ortodox român Ilie Iorest (călugăr putnean). Acest gest făcea parte din programul de calvinizare a românilor, exprimat în 24 de puncte impuse Bisericii Ortodoxe din Transilvania, refuzate de Ilie Iorest şi ocolite sistematic de un alt mitropolit curajos, Simion Ştefan. Aşa cum bine intuise patriarhul martir Chiril Lukaris (†1638), calvinizarea românilor din Transilvania ar fi dus la "o rupere a legăturii de sânge şi simţiri, care îi unea cu fraţii lor din ţările Moldovei şi Munteniei". Tocmai acest lucru urmăreau principii maghiari, în frunte cu Gabriel Bethlen, care îi cerea sprijin, în 1629, patriarhului ecumenic sus-amintit. Suntem convinşi că nu din interesul pentru luminarea şi mântuirea românilor, cum se afirma, se promova convertirea la calvinism, ci din perspective politice. Încă o dată, Ortodoxia i-a ţinut uniţi pe români, care au pătimit multe ca să-şi păstreze neatins tezaurul spiritual de origine apostolică. Pe această linie a salvării moştenirii ortodoxe şi implicit a menţinerii identităţii româneşti va merge şi mitropolitul Simion Ştefan, cu un colectiv de învăţaţi, trimişi de Providenţă. După succesul avut cu imprimarea în limba română a "Noului Testament" în 1648 (din care astăzi se păstrează peste 330 de exemplare), care va culmina cu reluarea sa în "Biblia de la Bucureşti" (1688), o nouă tipăritură, "Psaltirea de la Bălgrad", avea să se constituie în 1651, ca un adevărat Catehism ortodox. Opţiunea de a transfera misiunea catehetică şi spre "Psaltire" se poate explica prin aceea că, deopotrivă, Psalmii se citesc acasă ca rugăciune personală, fiind nelipsiţi de la strană (în Postul Mare se citesc 7 catisme pe zi la Vecernie, Ceasuri şi Utrenie). Aşadar, "Psaltirea" se adresează unui spectru mai larg de cititori, ea fiind atunci şi mult mai accesibilă din punctul de vedere al costului, în comparaţie cu "Noul Testament" (care, de asemenea, în forma tipărită la Bălgrad, era destinat cultului, dar şi uzului personal). "Psaltirea de la Bălgrad" a fost prezentată în câteva studii consistente alăturate ediţiei facsimilate, apărute la Alba Iulia în 2001, iar mai recent, găsim investigaţii în volumul "Simion Ştefan, Teolog, cărturar şi patriot" (Alba Iulia 2010). Asupra conţinutului "Noului Testament" (Predoslovii şi text biblic) s-au făcut ample cercetări, nivel care n-a fost egalat în privinţa Psaltirii. Trei "Predoslovii" Aceasta este structurată în trei "Predoslovii", urmate de textul biblic cu scolii (explicaţii). Psaltirea se deschide cu o "Predoslovie adresată Craiului", secondată de o "Predoslovie cătră cetitori şi despre folosul Psaltirii". Abia la finalul cărţii se află o a treia "Predoslovie" (numită impropriu aşa, din cauza locului ei), care este, de fapt, o lămurire asupra izvoarelor folosite în privinţa textului biblic, şi obişnuita notiţă tipografică, ce conţine cuvenitele iertăciuni, pentru eventualele greşeli. Până acum, a doua Predoslovie, cea "către cetitori şi despre folosul Psaltirii", a fost trecută cu vederea de cercetători. Vorbindu-se despre un autor calvin al primei prefeţe (către Crai), se punea problema dacă notiţa de final nu ar indica, cumva, două echipe de lucru la această carte. Noi considerăm că a doua Predoslovie, "către cetitori şi despre folosul Psaltirii", indică faptul că "Psaltirea" a fost tradusă de un colectiv de ortodocşi, pentru ortodocşi. Aceştia, după ce i-au dat Cezarului cele ce erau ale sale (lauda şi mulţumirea din "Cuvântul către Crai", conform uzanţei, poate chiar cu o îndrumare a unui calvin), au purces la prezentarea succintă a credinţei lor, apoi a traducerii "Psaltirii". Raportarea traducătorilor la "Septuaginta" nu e deloc întâmplătoare. Se ştie de autoritatea de care s-a bucurat traducerea "Vechiului Testament" de către cei 70 (72) de bătrâni, în rândul ierarhilor şi teologilor de seamă ai Bisericii Răsăritene. Nu mai expunem aici motivele pentru care aceste minţi luminate au acordat vot de blam textului masoretic. "Predoslovia cătră cetitori şi Despre lauda şi folosul Psaltirii" Ne propunem în cele ce urmează să prezentăm "Predoslovia cătră cetitori şi Despre lauda şi folosul Psaltirii". Textul este cea mai întinsă prefaţă (23 pagini) pe care a putut-o avea vreodată, în limba română, "Psaltirea". Predoslovia aceasta se constituie ca un adevărat tratat de teologie, fiind de fapt un compendiu al credinţei ortodoxe. Ea nu expune pur şi simplu folosul sufletesc al citirii Psalmilor, ci acesta este doar un pretext pentru a întări credinţa ortodoxă, prin combaterea latinilor şi a calvinilor. Fundamentată puternic pe Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie (aceasta din urmă nefiind acceptată ca izvor al Revelaţiei divine de către protestanţi), "Predoslovia cătră cetitori" aduce în sprijinul afirmaţiilor sale legate de textul biblic, numele celor mai cunoscuţi Părinţi ai Bisericii: Sfinţii Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Fer. Augustin şi Ieronim, Ilarie de Pictavium, Eftimie Zigaben. Tematic, "Predoslovia" de care ne ocupăm este structurată astfel (am dat noi numere paginior textului, în original, acestea lipsind): 1. Scurtă introducere despre scopul cărţii; 2. O prezentare a 4 direcţii pe care se va construi pledoaria care urmează să se desfăşoare: r Folosul spiritual al Psaltirii r Conţinutul Psaltirii r Împărţirea Psaltirii r Autorii Psalmilor. 3. Destoinicia şi Lauda Psaltirii (p. 2) care este o parafrazare a "Omiliei la Psalmul 1" a Sf. Vasile cel Mare (al cărui nume nu este menţionat aici); 4. Profeţii mesianice în Psalmi (p. 2); 5. Învăţătură despre Sfânta Treime - egalitatea Persoanelor divine: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh (pp. 4-5); 6. 11 atribute ale lui Dumnezeu care ţin de firea Sa: Veşnic, Atotştiutor, Înţelept etc. (pp. 5-6); 7. Faptele lui Dumnezeu - lucrările din afara fiinţei lui Dumnezeu: crearea lumii, Providenţa, Răscumpărarea lumii prin Fiul, sfinţirea lumii -ceea ce contrazice calvinismul (pp. 6-7). De fapt, la pag. 5 începe o prezentare a Crezului ortodox, care este numit aşa la p. 6; 8. Răscumpărarea lumii prin întruparea Fiului din Tatăl (din veci) şi de la Sfântul Duh şi din Fecioara Maria (ca om) - p. 7; 9. Învăţătura despre Biserică (Una, Sfântă, Sobornică şi Apostolică), p. 7; 10. Învierea morţilor şi viaţa veşnică - p. 7; 11. Explicarea celor 10 Porunci simultan cu tâlcuirea; 12. Rugăciunii Domneşti (Tatăl nostru) pp. 8-12; 13. Lauda Psaltirii (explicarea folosului duhovnicesc al Psalmilor prin intermediul comentariului la Psalmi al Sf. Vasile cel Mare care sunt menţionaţi la pag. 12. De aici, începe obişnuitul cuvânt despre folosul "Psaltirii", întâlnit într-o formă redusă şi în ediţiile de azi. Paginile 12-14 reproduc întocmai "Omilia la Psalmul 1" a Sf. Vasile cel Mare (atribuită şi Fericitului Augustin, deci tradusă în latină). "Predoslovia" continuă la pagina 16 cu: 14. Suma psalmilor: aceasta prezintă în linii generale temele tratate de Psalmi. Suma (conţinutul) Psaltirii a fost prelucrată, aici, după "Comentariul la Psalmi" al scriitorului bizantin Eftimie Zigabenul (sec. XI-XII), care este amintit abia la pag. 20. Numele Cărţii Psalmilor şi împărţirea Psaltirii au fost prelucrate după Fericitul Ieronim şi Sf. Ilarie de Pictavium (acesta din urmă este citat întocmai din a sa "Introducere asupra Psalmilor" (pp. 17-18 a se vedea Saint Hilaire de Poitiers, "Les Psaumes", în col. Sources Chrétiennes, vol. 515, texte bilingve, latin-français, Paris, 2008, pp. 127-129; 143); 15. Autorii Psalmilor (partea de început a acestei teme a fost tradusă după Sf. Ilarie de Pictavium (pp. 19-22). Alte explicaţii despre autorii Psalmilor (de pildă, când ei nu sunt menţionaţi) sau chiar ipoteza că toţi Psalmii sunt compuşi de Împăratul-Profet David sunt preluate după Fericitul Ieronim şi mai ales după Eftimie Zigabenul (Ampla introducere la "Psaltire" a lui Eftimie, împreună cu un vast comentariu la Psalmi extras după cei mai cunoscuţi Părinţi ai Bisericii - Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Chiril al Alexandriei, Maxim Mărturisitorul - a fost tradusă în română în prelucrarea lui Nicodim Aghioritul, de către mitropolitul Veniamin Costachi în 1850 şi reeditată în perioada modernă, fără loc şi an). (Va urma)