5 lei - venitul lunar al unei familii din Sălaj
O familie de bătrâni din localitatea Fizeş, judeţul Sălaj, are un venit lunar de numai cinci lei, reprezentat de pensia pe care o are bărbatul, în vârstă de 74 de ani, soţia sa nefiind pensionară. „Este o familie mai specială. Ştiu că doar bătrânul are o pensie de cinci lei, iar soţia sa nu are nici un venit. Nu au copii şi nici măcar curent în casă, deşi stâlpul e chiar în faţa locuinţei lor“, a declarat Florian Bonţe, primarul din Sâg, comună din care face parte satul Fizeş. Edilul-şef al comunei a precizat că situaţiile cu familii care au venituri reduse sunt des întâlnite în comună, având în vedere că trei sate de aici, respectiv Sârbi, Mal şi Tusa, nu au fost colectivizate. Singurii care primesc pensii sunt cei care au statut de refugiat. În urma unor anchete sociale făcute în judeţ, la cererea ministrului Muncii, reprezentanţii Direcţiei Muncii şi Protecţiei Sociale (DMPS) Sălaj au identificat 19 persoane care au venituri mai mici de 50 de lei. Conform datelor prezentate de Marinela Cipleu, purtător de cuvânt al DMPS Sălaj, instituţia a făcut anchete sociale în cazul a 75 de persoane, aflate în evidenţele Casei Judeţene de Pensii ca având venituri mai mici de 50 de lei. În urma anchetei, s-a constatat că 19 dintre persoanele verificate nu înregistrau venituri complementare. Numele acestora au fost deja comunicate Prefecturii Sălaj pentru avizare, lista urmând să ajungă apoi la Ministerul Muncii, pentru ca persoanele respective să primească ajutoare printr-o hotărâre de guvern.