500 de copii prezenţi la „Luna Filantropiei - Luna copilului în culori“, la Reghin
Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a luat parte marţi, 10 iunie, la evenimentul „Luna Filantropiei - Luna copilului în culori“, organizat de Asociaţia „Filantropia Ortodoxă“ Alba Iulia, în municipiul Reghin, în colaborare cu Primăria municipiului Reghin şi Consiliul Local Reghin. La festivităţi au participat 500 de copii din casele de tip familial, din centrele de zi şi cele educaţionale, din centrele de consiliere şi din celelalte aşezăminte sociale din judeţele Alba şi Mureş, aflate sub patronajul Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
Evenimentul a debutat la Casa de Cultură „Dr. Eugen Nicoară“ din Reghin cu un spectacol susţinut de copii, în prezenţa oficialităţilor judeţene şi locale, din judeţele Mureş şi Alba. Cei mici şi invitaţii lor au fost întâmpinaţi de Maria Precup, primarul municipiului Reghin, care le-a transmis un cuvânt de bun venit.
În cadrul manifestărilor a avut loc şi o expoziţie cu lucrări artistice şi obiecte realizate de copii. În Parcul Central, copiii din aşezămintele sociale şi cei din şcolile din Reghin au desenat pe asfalt. Evenimentele au culminat cu un bal mascat pentru copiii ocrotiţi în aşezămintele sociale, la Sala Festivă „Mirona“ din Reghin.
În cuvântul său adresat celor prezenţi, IPS Arhiepiscop Irineu a spus: „Referindu-se la marea însemnătate ce o prezintă copilul pentru omenire, scriitoarea engleză Ellen Key are perfectă dreptate când îl numeşte «Majestatea sa, copilul». Pe drept cuvânt, ea spune că în pruncul din faşă zace viitorul, în copilul care se joacă înaintea noastră «stă istoria», adică stă viitorul omenirii. Conştienţi de aceasta, noi ne străduim să le oferim copiilor educaţia religioasă şi morala creştină. În acest fel, în sufletele lor minunate şi curate ca florile, noi sădim idealurile sfinte ale Marelui Pedagog şi Învăţător al lumii - Iisus Hristos. Crescându-i pe copii în învăţătura sănătoasă, noi îi facem «bogaţi în modestie, în bunătate şi în înţelepciune», precum afirmă Sfântul Ioan Gură de Aur“. În prezent, aproape 900 de copii din judeţele Alba şi Mureş sunt ocrotiţi sau beneficiază de servicii sociale în cele aproximativ 40 de centre şi aşezăminte pentru copii susţinute de Arhiepiscopia Alba Iuliei împreună cu Asociaţia „Filantropia Ortodoxă“ Alba Iulia. (Arhid. Liviu Stanciu)