500 de profesori vor fi pregătiţi pentru tezele cu subiect unic şi bacalaureat

Data: 17 Mai 2008

Aproape 500 de profesori vor fi pregătiţi, până pe 6 iunie, pentru a evalua tezele cu subiect unic şi lucrările susţinute de către absolvenţii de liceu, la examenul de bacalaureat, după cum a anunţat Cristian Mirescu, director în Ministerul Educaţiei (MECT), conform Mediafax. Profesorii sunt pregătiţi prin Programul Naţional de Dezvoltare a Competenţelor de Evaluare ale cadrelor didactice (DeCeE), acreditat de Centrul Naţional de Formare a Personalului din Învăţământul Preuniversitar (CNCEIP). Acesta este un modul mediu (60 de ore), cu 15 credite profesionale transferabile. Programul este derulat începând din data de 9 mai, de MECT, prin Direcţia Generală, Managementul Resurselor Umane, în colaborare cu CNCEIP. Prima etapă, la care au participat formatorii din cadrul programului, s-a desfăşurat în perioada 9-11 mai. Programul continuă în perioada 16-18 mai şi se finalizează în 6 iunie, cu evaluarea portofoliului elaborat de către participanţii la curs. Programul se desfăşoară în opt centre de formare la nivel naţional ale Caselor Corpului Didactic din Bucureşti şi din ţară (Brăila, Iaşi, Bacău, Dolj, Arad, Cluj, Sibiu).

La prima etapă a stagiului de formare, participă aproximativ 500 de cursanţi din toate judeţele ţării, după cum urmează: Bucureşti - 81 de cursanţi, proveniţi din judeţele Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Ialomiţa, Dâmboviţa şi Prahova; Brăila - 55 de cursanţi, proveniţi din Constanţa, Călăraşi, Tulcea şi Galaţi; Iaşi - 46 de cursanţi din judeţele Suceava, Botoşani şi Vaslui; Bacău - 46 de cursanţi proveniţi din Neamţ, Vrancea, Buzău; Dolj - 71 de cursanţi din Argeş, Olt, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Caraş-Severin; Arad - 51 de cursanţi din Timiş, Hunedoara, Alba şi Bihor; Cluj - 60 de cursanţi din Sălaj, Satu Mare, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Maramureş; Sibiu - 67 de cursanţi proveniţi din judeţele Braşov, Harghita şi Covasna. Programul este asigurat de 29 de formatori, dintre care 16 cadre didactice universitare, trei inspectori generali din MECT şi 10 consilieri CNCEIP.