560 de olimpici pot intra la facultate fără concurs
Peste 560 de olimpici vor fi admişi în 2009 în instituţiile de învăţământ superior fără concurs, cei mai mulţi, adică 81, provenind de la disciplina muzică, urmaţi de alţi 42 de la disciplina tehnologii profilul tehnic şi 41 de la disciplina germană modernă, conform Ministerului Educaţiei. La muzică sunt 81 de olimpici, la tehnologii-profil tehnic 42, germană modernă - 41, tehnologii, resurse umane şi protecţia mediului - 33, coregrafie - 25, mecanică - 24, profil servicii - 23, ştiinţele pielăriei şi textile - 21, dar şi de la actorie - 12, disciplina dogmatică şi istoria BOR - 11, rusa modernă - 10, arhitectură şi pictură monumentală câte 6 candidaţi, design ambiental - 3 şi chiar unul pentru astronomie. Această iniţiativă a Ministerului Educaţiei datează din 2002 şi simbolizează recunoaşterea perfomanţelor elevilor olimpici.