564 de pelerini au primit îngrijiri medicale din partea AMFOR
▲ Ca în fiecare an, cu prilejul sărbătorii Cuvioasei Parascheva, AMFOR a organizat un punct sanitar fix în incinta Cabinetului stomatologic „Sf. Pantelimon“, aflat în clădirea Bibliotecii „Dumitru Stăniloae“ din curtea Mitropoliei ▲
Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Ortodocşi Români (AMFOR) a asigurat, şi în acest an, asistenţa medicală pentru pelerinii veniţi la Iaşi, cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva. Ca în fiecare an (începând din 1994, de când s-a înfiinţat), AMFOR a organizat un punct sanitar fix în incinta Cabinetului stomatologic „Sf. Pantelimon“, din clădirea Bibliotecii „Dumitru Staniloae“, din curtea Mitropoliei. În acţiunile sale, echipa AMFOR a colaborat cu Centrul „Providenţa“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, coordonat de pr. inspector Ioan Şerban, cu Serviciul Ambulanţa, condus de dr. Florin Agape, cu Crucea Roşie Naţională, coordonată de Valentina Costache, şi cu Jandarmeria, coordonată de mr. Liviu Filiche. Prin colaborarea foarte bună a echipelor mobile din AMFOR cu Jandarmeria şi cu voluntarii de la Crucea Roşie, pelerinii au ajuns rapid la acest punct de asistenţă medicală. În cele cinci zile şi nopţi de gardă, 564 de pelerini au beneficiat de asistenţă medicală simplă sau complexă, acordată în interiorul acestui punct medical amforean. Dintre aceştia, 34 de pacienţi au fost trimişi cu ambulanţa spre spitalizare, după ce a fost acordat primul ajutor în cadrul punctului sanitar AMFOR. „Voi iubi pe Dumnezeu şi pe oameni cu mult mai mult“ La punctul sanitar AMFOR, s-au prezentat pelerini veniţi din toate colţurile tării, de la oraşe sau sate, copii, tineri sau vârstnici. Chiar dacă cei suferinzi de boli cronice urmaseră corect tratamentele prescrise, o mică parte dintre ei (în special cei cu afecţiuni cardio-vasculare) au avut nevoie de asistenţă medicală din cauza oboselii şi frigului. Alţii s-au adresat pentru crize de angină pectorală sau de hipertensiune, crize de astm bronşic sau de ulcer, criză de lombosciatică sau de epilepsie, lipotimii şi trumatisme. Unii dintre ei, în graba pregătirii călătoriei spre întâlnirea cu sfintele moaşte, au uitat acasă medicamentele recomandate, de aceea s-au adresat acestui punct de asistenţă medicală, numai pentru a primi tratamentul necesar până la întoarcerea acasă. Astfel, echipa AMFOR a funcţionat în spirit de prietenie, în deplină armonie, făcând loc şi tinerilor studenţi, în sensul de a fi utili şi de a învăţa gesturile medicale necesare în actul de urgenţă, în acest context special al pelerinului care aşteaptă emoţionat, ore în şir, întâlnirea cu sfinţii. La sfârşitul programului de asistenţă medicală, Mihaela Boancă, una dintre studente, a declarat: „Datorită acestei experienţe voi iubi pe Dumnezeu şi pe oameni cu mult mai mult. Acesta este lucrul cel mai important pe care l-am învăţat în aceste zile de gardă“. La capătul opus al vârstei, unul dintre colegii pensionari ne-a spus: „Am ajuns la Dumnezeu prin AMFOR.“ Se poate spune că, nu numai pelerinii au avut de câştigat, ci şi echipa medicală care a admirat şi preţuit răbdarea şi dragostea pelerinilor pentru Dumnezeu şi sfinţi. (Dr. Cristina Ghiciuc, lector la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ din Iaşi) ▲ Între jertfă şi datorie Ajutorul medical voluntar oferit pelerinilor a fost acordat de o echipă competentă, plină de entuziasm, coordonată, anul acesta, de dr. Vladimir Poroch, cadru didactic la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ din Iaşi. Din echipă au făcut parte medici specialişti: dr. Florin Iliescu, dr. Contesina Gaşpar, dr. Romeo Dobrin, dr. Cristina Ghiciuc, dr. Oana Ghiciuc, dr. Fănică Bârsan, medic rezident dr. Dorina Ambroze, mulţi studenţi inimoşi, din diferiţi ani de studiu de la Facultatea de Medicină: Dumitriţa Hriscu, Laurenţiu Gafencu, Mihaela Boancă, Otilia Frăsinaru, Adrian Tiron, Ovidiu Agape, Georgeta Tudose, Diana Dragomir, Cristina Ciochină, Anca Călinescu, Roxana Sadagurschi, Dragoş Ojog, Silvia Mansour, monahia Maximilia şi asistenta medicală Raluca Creţu. Medicamentele necesare au fost oferite cu generozitate de colegii farmacişti din AMFOR, în special de dna Liliana Voroneanu de la Argeşfarm şi de Centrul „Providenţa“. Nici unul dintre cei care au participat la această acţiune medicală filantropică nu a aşteptat o recompensă materială. Fiecare a simţit că este răsplătit de mulţumirile şi rugăciunile pelerinilor şi de ajutorul Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur ale cărui moaşte s-au aflat anul acesta la Iaşi.