59 de trasee turistice omologate în județul Cluj
Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Județean (CJ) Cluj, instituția a obținut omologarea tuturor celor 59 de trasee turistice montante existente în zona pe care o coordonează. Cele mai multe trasee au primit omologarea în perioada 2021-2022, ultimele cinci, aflate în zona Masivului Vlădeasa, primind de curând certificatele emise de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, în baza documentaţiei elaborate de CJ Cluj, împreună cu Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Cluj şi Asociaţia Salvamont Vlădeasa. „Este o mare reuşită, întrucât, pentru prima dată în istorie, Clujul are omologate absolut toate traseele turistice montane”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj. Şaisprezece dintre aceste rute se găsesc în zona Masivului Vlădeasa, altele în zona Cheile Turzii, Cheile Turenilor, Trăscăul de Nord.