7.500 de edituri din 111 ţări la Târgul de Carte de la Frankfurt
Mai aveţi timp să ajungeţi în Frankfurt pe Main, acolo unde, până duminică, 10 octombrie, are loc cel mai mare târg internaţional de carte. Potrivit organizatorilor, la Frankfurter Buchmesse expun cărţi peste 7,5 mii de edituri din 111 ţări, inclusiv România. Ţara noastră este prezentă şi anul acesta cu un stand propriu, care adună laolaltă 18 edituri autohtone.
Invitaţii speciali ai Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional la această ediţie sunt scriitorii Gabriel Chifu, Dan Lungu şi Varujan Vosganian. Pe parcursul derulării evenimentului, la standul României au fost programate lansări de carte sau lecturi ale scriitorilor Nora Iuga, Horia Gârbea, Karin Gündisch, Joachim Gremm, Adriana Cârcu. În 2010 invitatul de onoare al târgului este Argentina. Potrivit Deutsche Welle, pe tot parcursul anului au avut loc evenimente culturale legate de Argentina. Editurile germane au publicat numeroase volume cu traducerile celor mai recente opere ale scriitorilor argentinieni. În diferite oraşe germane au loc expoziţii consacrate literaturii argentiniene, iar de câteva zile încoace paginile de foileton ale marilor ziare germane abundă de articole dedicate ţării lui Borges. Târgul de Carte de la Frankfurt este cunoscut ca un important loc de întâlnire pentru actorii de primă linie ai industriei editoriale din lume: librari, editori, agenţi literari, producători de film şi scriitori. Anual, târgul se bucură de prezenţa a mii de expozanţi din peste o sută de ţări. Editori, reprezentanţi ai companiilor complementare sau vizitatorii obişnuiţi găsesc aici un program variat, dens, actual. Spre exemplu, anul acesta, unul dintre subiectele care a atras atenţia la Frankfurt au fost cărţile digitale.