70 de milioane de lei pentru producătorii agricoli
Ministerul Agriculturii a alocat 70 de milioane de lei pentru sprijinirea producătorilor agricoli din sectorul zootehnic şi asigurarea sumelor necesare decontării cofinanţării nerambursabile pentru proiectele de investiţii din cadrul Programului SAPARD, plăţile urmând să fie operate săptămâna viitoare. Ministerul a aprobat, miercuri, suma de 64,065 milioane de lei, reprezentând sprijinul financiar acordat producătorilor agricoli din sectorul zootehnic pentru îmbunătăţirea calităţii laptelui de vacă destinat procesării, în vederea atingerii standardelor de calitate din UE, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR).