94,3% dintre olimpici au promovat bacalaureatul

Data: 03 Iunie 2015

Promovabilitatea la sesiunea specială a examenului de bacalaureat din acest an a fost, după contestații, de 94,3%. La sesiunea specială a examenului de bacalaureat desfășurată în perioada 18 - 28 mai la Ciolpani, județul Ilfov, au participat, potrivit in­spectorului general al Inspectoratului Școlar Ilfov, Coca Codreanu, citat de Agerpres, 195 de absolvenți de liceu din loturile naționale lărgite ce se pregătesc pentru olimpiadele și competițiile internaționale (inclusiv olimpicii sportivi). Anul trecut, au promovat 72,26% dintre candidați, în timp ce în 2013 și 2012 rata de pro­mo­vare a fost de sub 50%, res­pectiv de 34%. Înscrierile la sesiunea iunie - iulie a exame­nului de bacalaureat s-au în­cheiat vineri, 29 mai, urmând ca prima probă, cea de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba ro­mâ­nă să fie susținută de candidați în perioada 8 - 10 iunie. (Oana Nistor)