A doua conferință din seria dedicată libertății religioase și măsurilor sanitare
În Aula „Iustin Patriarhul” a Centrului de formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București, a continuat luni, 26 aprilie 2021, seria de conferințe organizate de Cancelaria Sfântului Sinod și de Reprezentanța Patriarhiei Române pe lângă instituțiile europene, cu cea de-a doua întâlnire online, intitulată „Libertate religioasă și măsuri sanitare în România în timpul pandemiei”. Următoarea conferință online se va desfășura la 13 mai 2021.
Invitații celei de-a doua conferințe online, „Libertate religioasă și măsuri sanitare în România în timpul pandemiei”, moderată de arhidiaconul prof. dr. George Grigoriță, consilier patriarhal la Cancelaria Sfântului Sinod, au fost prof. dr. Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române, și preotul Ionuț-Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal.
„În această vâltoare a dezbaterilor privitoare la limitarea exercițiului libertății religioase prin adoptarea de măsuri sanitare dedicate prevenirii contaminării cu noul coronavirus, Biserica Ortodoxă Română a fost fie acuzată de lipsă de reacție sau de prea puțină implicare, fie apreciată și chiar lăudată pentru implicare. Totodată, în spațiul public au fost formulate și diferite opinii, propuneri referitoare la modul în care Biserica ar fi trebuit să reacționeze. Știm cu toții că Biserica a avut, mai întâi de toate, o abordare pastorală și una dintre primele măsuri luate a fost aceea de intensificare a rugăciunii, inclusiv prin aprobarea, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a unei rugăciuni speciale care să fie rostită la săvârșirea tuturor slujbelor. Apoi, au fost numeroase consultări ale Patriarhiei Române cu autoritățile statului și mai multe hotărâri ale organismelor centrale ale Bisericii Ortodoxe Române dedicate acestui subiect. Toate acestea exemplifică o atentă grijă pastorală a Bisericii pentru toți credincioșii săi”, a spus în deschidere arhidiaconul George Grigoriță.
În continuare, prof. dr. Dan Dungaciu a susținut o prelegere referitoare la modul în care se reflectă relația dintre libertatea religioasă și măsurile sanitare în România în timp de pandemie în primul Barometru al vieții religioase din România.
„Am rezumat una dintre cele mai importante cercetări dedicate vieții religioase din România, respectiv «Barometrul vieții religioase din România», prezentat în Aula Academiei Române în luna decembrie a anului 2020, care, printre altele, a recoltat opiniile cetățenilor României, mulți dintre ei credincioși și cu foarte multă atenție față de fenomenul religios, față de evoluțiile de politică publică pe care le-au resimțit cu mai multă sau mai puțină acuitate. Anul trecut a fost important din punctul acesta de vedere pentru că au izbucnit în spațiul public o serie de dezbateri: cât de competent este statul; câte drepturi își arogă în relația cu Biserica; cum trebuie să reacționeze Biserica; care este echilibrul just, și, mai ales, care este percepția cetățenilor față de tot ce s-a petrecut, măsurile care au fost luate și cum s-au simțit în sărbători. La vremea respectivă, situația nu a fost de multe ori calmă, și acest lucru s-a reflectat în sondaj. Cetățenii au fost de părere că statul, la un moment dat, a încercat să-și revendice anumite prerogative care nu erau în competența lui”, a precizat profesorul Dan Dungaciu.
Cea de-a doua prelegere, susținută de preotul Ionuț-Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal, a fost dedicată analizei punctuale a reglementărilor referitoare la exercițiul libertății religioase în perioada de pandemie, în special, situația Bisericii Ortodoxe Române. „Am prezentat mai puțin partea de istoric, de la începutul pandemiei, pentru a discuta împreună cu reprezentanții eparhiilor prezenți exact cadrul legislativ care va reglementa slujbele Bisericii în perioada Săptămânii Mari, a nopții de Înviere și a Săptămânii Luminate. Am expus de la legislația specifică stării de alertă - Legea 55/2020; hotărârea de guvern actuală, care reglementează starea de alertă din 13 aprilie până în 13 mai, și ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului de interne care privește condițiile în care se desfășoară activitatea religioasă. Le-am reamintit pe toate acestea drept cadru legislativ pentru a expune la final îndrumările Cancelariei Sfântului Sinod aprobate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care au fost postate pe site-urile Patriarhiei și au ajuns până la nivelul fiecărei eparhii. Sunt condiții aproape normale, trebuie doar respectate aceste minime reglementări ce privesc masca de protecție, distanța fizică în interiorul și exteriorul lăcașurilor de cult și, în funcție de rata de infectare, anumite ore trebuie respectate în timpul săptămânii. În noaptea de Înviere, circulația este liberă, fără declarație de deplasare, exclusiv în scop religios, și din acest punct de vedere putem considera că se va desfășura firesc”, a spus preotul Ionuț-Gabriel Corduneanu.
Partea a doua a întâlnirii a fost dedicată întrebărilor de la participanți pe această temă.
Conferința a fost adresată personalului care își desfășoară activitatea în administrația bisericească, de la nivel central și de la eparhii. Au fost invitați ierarhi membri ai Sfântului Sinod, consilieri eparhiali care se ocupă de partea de comunicare în media, dar și personalul implicat în activitatea administrativă de la sectoarele social-filantropice și administrativ-bisericești de la eparhii din țară.