Comunitatea credincioșilor din Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”‑Titan și‑a sărbătorit astăzi, 23 noiembrie, cel de‑al treilea ocrotitor spiritual, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, care s
Conferință online despre libertatea religioasă în timpul pandemiei
În Sala „Iustin Patriarhul” a Centrului de formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București, s-a desfășurat joi, 15 aprilie 2021, conferința online „Libertate religioasă și prevederi sanitare în Uniunea Europeană în timpul pandemiei”. Organizat de Cancelaria Sfântului Sinod și de Reprezentanța Patriarhiei Române pe lângă instituțiile europene, evenimentul face parte dintr-o serie de conferințe online ce au invitați specialiști care vor aborda tematici referitoare la libertatea religioasă. Următoarele două întâlniri se vor desfășura în zilele de 26 aprilie și 13 mai 2021.
La prima conferință online, „Libertate religioasă și prevederi sanitare în Uniunea Europeană în timpul pandemiei”, moderată de arhidiaconul prof. dr. George Grigoriță, consilier patriarhal la Cancelaria Sfântului Sinod, au fost invitați dr. Bogdan Tătaru-Cazaban, cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române, și preotul conf. dr. Sorin Șelaru, consilier patriarhal, de la Reprezentanța Patriarhiei Române pe lângă instituțiile europene.
Conferința a fost adresată și personalului care își desfășoară activitatea în administrația bisericească, de la nivel central și de la eparhii. Au fost invitați ierarhi membri ai Sfântului Sinod, consilieri eparhiali care se ocupă de partea de comunicare în media, dar și personalul implicat în activitatea administrativă de la sectoarele social-filantropice și administrativ-bisericești de la eparhii din țară.
În deschidere, arhidiaconul George Grigoriță a prezentat rolul acestor conferințe în înțelegerea modalităților de impactare a măsurilor sanitare asupra libertății religioase:
„În ultima perioadă, din cauza pandemiei, în toate statele, libertatea religioasă a fost mai mult sau mai puțin limitată, în special prin reglementările luate pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus. Această situație a creat tensiuni sociale și intense dezbateri, provocând reacții pro și contra acestor limitări, precum și comentarii la această situație și la rolul Bisericii în perioada de pandemie. Astfel, spre exemplu, în primul barometru al vieții religioase din România, realizat în decembrie 2020, s-a constatat că Biserica Ortodoxă Română ocupă prima poziție în încrederea românilor și, totodată, că 47,3% dintre cei intervievați consideră ca statul a încălcat libertatea religioasă în România în perioada pandemiei. Pe de altă parte, în Uniunea Europeană, pozițiile autorităților publice referitoare la modul de raportare a măsurilor sanitare la libertatea religioasă și la comunitățile religioase au fost diferite, uneori chiar antagonice. Din acest motiv, și pentru a înțelege mai bine modalitățile de raportare a măsurilor sanitare la libertatea religioasă, în general, și la comunitățile religioase, în special, precum și provocările subsecvente ale acestora în spațiul european, primele trei conferințe sunt dedicate exclusiv acestui subiect”.
În continuare, Bogdan Tătaru-Cazaban a susținut o comunicare despre relația dintre libertatea religioasă și dreptul la sănătate.
„Este o temă care ne preocupă pe toți de mai bine de un an de zile. Am prezentat ce înseamnă libertatea religioasă potrivit documentelor europene și, totodată, felul în care este ea înțeleasă din punct de vedere filosofic și teologic, adică relația dintre drepturile fundamentale și demnitatea persoanei umane. Drepturile fundamentale se referă toate la demnitatea persoanei umane, care este inviolabilă, și acest lucru presupune garantarea tuturor acestor drepturi, în principal a libertății, una dintre dimensiuni fiind libertatea religioasă. În al doilea rând, am încercat să subliniez care sunt relațiile dintre dreptul fundamental la libertatea religioasă și dreptul la sănătate și, mai ales, ceea ce ne preocupă în mod special în contextul de față, care sunt condițiile în care libertatea religioasă poate fi restricționată în manifestarea ei publică”, a spus Bogdan Tătaru-Cazaban.
Cel de-al doilea invitat al conferinței, preotul Sorin Șelaru, a prezentat, pentru fiecare stat membru al Uniunii Europene, situația limitării libertății religioase și modalitățile practice propuse pentru cooperarea dintre autoritățile publice și comunitățile religioase. „Criza actuală ne-a arătat fără îndoială cât de interdependenți suntem astăzi unii de alții. În același timp, ne-a făcut să realizăm cât de vulnerabili suntem noi, europenii. (...) Pandemia a arătat adevărata față a societăților noastre, adevăratele valori la care ținem, care cumva, anterior, erau mai greu de sesizat. Uneori, această față s-a dovedit a fi mai bună decât cea pe care o știam, iar alteori s-a dovedit a fi mai rea. Pandemia a dezvăluit atitudinea reală a celor care guvernează astăzi statele europene față de libertatea religioasă, de libertatea de cult și față de Biserici”, a precizat preotul Sorin Șelaru.
Partea a doua a întâlnirii a fost dedicată întrebărilor adresate din partea participanților pe această temă.
A doua conferință se va desfășura luni, 26 aprilie 2021, și este dedicată libertății religioase și măsurilor sanitare din timpul pandemiei din România. Vor fi invitați prof. dr. Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române, și preotul dr. Ionuț Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal.
Joi, 13 mai 2021, se va desfășura cea de-a treia conferință din cadrul seriei, dedicată libertății religioase și regimului cultelor în această perioadă. Vor participa Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, și preotul prof. dr. Viorel Sava, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași.