Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a organizat joi, 4 decembrie, o sesiune de comunicări științifice dedicată marcării a trei aniversări importante: 1.700 de ani de la
Sinaxa preoților din Protoieria Onești
Joi, 4 decembrie, în ziua de pomenire a Sfintei Mari Mucenițe Varvara, ocrotitoarea minerilor, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop‑vicar al aceleiași eparhii, au oficiat Sfânta Liturghie în Protopopiatul Onești, în contextul organizării anuale a sinaxei tuturor preoților din acest protopopiat. Evenimentul s‑a desfășurat în biserica Salinei din Târgu Ocna, cu prilejul cinstirii ocrotitoarei acestui sfânt lăcaș, aflat la o adâncime de 240 de metri.
Din soborul slujitorilor au făcut parte peste 100 de preoți, coordonați de părintele Nicolae Zaharia, protoiereu al Protopopiatului Onești, cărora li s‑au adăugat arhimandritul Nicolae Dănilă, exarh al mănăstirilor din Eparhia Romanului și Bacăului, și protosinghelul Nectarie Eftime, mare ecleziarh al Catedralei Arhiepiscopale din Roman, slujba desfășurându‑se în prezența a peste 1.000 de credincioși și a oficialităților locale și centrale.
Înainte de începerea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a motivat alegerea locației pentru oficierea Sinaxei liturgice în biserica din adâncul Salinei de la Târgu Ocna vorbind despre creștinul‑sare care, prin activitatea și prezența sa în lume, aduce echilibru și dă sens viețuirii umane, așa cum sarea dă gust mâncării.
„Hristos ne‑a ales să fim sarea și lumina, și în această zi de prăznuire a Sfintei Mari Mucenițe Varvara, cu permisiunea oamenilor sării care se preocupă de sarea pământului și de sarea națiunii, suntem în această zi în Salina de la Târgu Ocna. [...] Creștinul‑sare este cel care va ține echilibrul lumii, sarea aceasta face ca totul să aibă gust și prospețime, un sens în viața lui spirituală”.
În încheierea cuvântului său, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a subliniat faptul că perioada în care ne aflăm este un timp al luminii care izvorăște din Peștera Betleemului, iar pentru întâlnirea cu Hristos‑Lumina lumii, creștinii se pregătesc îmbrăcându‑se în lumina rugăciunii smerite și consumând alimente de origine vegetală care înmagazinează lumina prin procesul de fotosinteză.
După citirea Evangheliei, cuvântul de învățătură a fost adresat celor prezenți de preotul Ovidiu Clapa de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului”-Pătrășcani.
În cadrul Sfintei Liturghii, șapte preoți au fost ridicați la rangul onorific de iconom stavrofor de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, iar unul a fost hirotesit duhovnic. Totodată, diaconul Teofan Pădureanu a fost hirotonit în treapta de preot pe seama Schitului „Sfântul Apostol Andrei”-Comănești din Protopopiatul Moinești.
De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a rostit pentru preoții și credincioșii prezenți rugăciuni de dezlegare specifice perioadei liturgice a Postului Crăciunului.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a vorbit preoților și credincioșilor despre viața plină de virtuți a Sfinților Cuvioși Mucenici băcăuani Gherasim Iscu și Visarion Toia și despre icoana zugrăvită cu chipul Sfântului Mucenic Visarion care poartă la interiorul ei, într‑o casetă, o părticică din sfintele sale moaște, dar de mare însemnătate duhovnicească oferit Eparhiei Romanului și Bacăului de către Mitropolia Olteniei, în semn de binecuvântare, cu prilejul participării Preasfinției Sale la slujba de canonizare locală a sfântului băcăuan. De asemenea, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe preoți să urmeze exemplul mărturisitor al acestor sfinți de fiecare dată când credința le va fi pusă la încercare.
La finalul evenimentului, Mirela Talabă, director al Sucursalei Societății Naționale a Sării de la Tg. Ocna, gazda activității din această zi, a mulțumit celor doi ierarhi și preoților din Protopopiatul Onești pentru slujirea în această locație emblematică pentru zona Târgului Ocna.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Daniil Sihastrul”.






.jpg)
