Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Comuniune în rugăciune la Sibiu, de praznicul Nașterii Domnului

Comuniune în rugăciune la Sibiu, de praznicul Nașterii Domnului

Galerie foto (14) Galerie foto (14) Știri
Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 25 Decembrie 2025

La praznicul Naşterii Domnului din acest an, credincioşii au umplut Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu, participând la Sfânta Liturghie săvârşită de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

Credincioşi din Sibiu, împrejurimi, dar și din alte părţi ale ţării şi din străinătate au venit să se roage în zi de mare praznic la Catedrala Mitropolitană şi să aducă cinstire Pruncului Iisus Hristos, Cel născut în peştera Betleemului pentru mântuirea neamului omenesc. Cei prezenţi au primit binecuvântare arhierească şi au participat la Sfânta Liturghie săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi din care au făcut parte cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, slujitorii Catedralei Mitropolitane şi alţi slujitori ai sfintelor altare.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei Mitropolitane din Sibiu, dirijată de pr. lect. univ. Dan Alexandru Streza, informează Mitropolia Ardealului.

„El Însuși devine Darul”

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a vorbit credincioşilor prezenţi despre însemnătatea deosebită a praznicului Naşterii Domnului.

„Minunea Betleemului este un paradox pe care mintea omenească nu poate să îl înțeleagă: Dumnezeu, Dăruitorul, nu vine la noi trimiţându-ne ceva de la Sine, o bogăție detașată de Sine, ci El Însuși devine Darul, arătându-ne că bogăția Sa nu constă în ceea ce are, ci în ceea ce ne , adică pe Însuși Fiul Său, Cel Unul-Născut. Face aceasta pentru că El este bogat din veșnicie şi pentru că le are pe toate la modul superlativ, fiind iubirea desăvârşită, lipsită de orice urmă de egoism. El a creat lumea nu din lipsă sau nevoie, ci din preaplinul iubirii Sale, însă a dorit să împărtăşească şi altor ființe spirituale bogăția Sa nemărginită, creând astfel cerul şi pământul şi toate cele ce sunt în el, iar mai pe urmă l-a creat pe om după chipul Său. Invitația către om era ca el să moștenească viața fără de moarte și veșnicele bunătăți, după cum afirmă Sfântul Vasile cel Mare în textul Liturghiei care îi poartă numele. Omul a nesocotit această mare bogăție şi, căzând în păcat, a sărăcit duhovnicește, depărtându-Se de Izvorul dragostei dumnezeieşti. Dar Dumnezeu cel infinit de bogat în slavă, dorind să vină şi să ne ridice din sărăcia noastră, S-a smerit, S-a golit, S-a deșertat pe Sine (Filipeni 2, 7), născându-Se ca un prunc sărac, în iesle, gol, lipsit de orice slavă lumească. Doar în acest mod, doar prin această sărăcire de bună voie, însă plină de iubire, bogăţia lui Dumnezeu putea ajunge la noi, cei sărăci, fără să ne zdrobească cu slava Sa plină de lumină. Doar îmbrăcându-Se în sărăcia noastră a putut să ne umple pe noi de bogăția slavei Sale nemărginite”, a subliniat ierarhul.

Foarte mulți dintre credincioșii prezenți au primit Sfânta Împărtășanie în cadrul Sfintei Liturghii, iar colindele sfinte au încălzit inimile tuturor celor prezenţi prin interpretarea armonioasă a corului Catedralei Mitropolitane din Sibiu.