Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sf. Ier. Chiril, Arhiepiscopul Ierusalimului
Sfântul Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Ierusalimului († 386), s-a născut pe timpul domniei Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Era de loc din părţile Ierusalimului. Când s-a desfăşurat primul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325, avea vârsta de 12 ani. El a fost contemporan cu descoperirea minunată a lemnului Sfintei Cruci de către Sfânta Împărăteasă Elena şi cu zidirea Bisericii Sfântului Mormânt. În această măreaţă biserică a slujit ca preot în tinereţe şi tot aici, cu binecuvântarea Episcopului Maxim, a rostit vestitele sale Cateheze (Cuvântări). După mutarea la Domnul a Episcopului Maxim, în anul 350, a fost ales Episcop al Cetăţii Sfinte Sfântul Chiril. În anul 351, în ziua de 7 mai, „a avut loc arătarea unui semn luminos pe cerul Ierusalimului, în chipul Sfintei Cruci” (Proloagele). Sfântul Chiril l-a informat despre acest eveniment minunat pe împăratul Constanţiu. Sub domnia acestui împărat şi a unuia din urmaşii săi la tron, şi anume împăratul Valens, Sfântul Chiril a fost îndepărtat de două ori din scaunul de Episcop al Ierusalimului, pentru dreapta credinţă stabilită la Sinodul I Ecumenic de la Niceea. Aceşti împăraţi au dorit să impună erezia lui Arie în detrimentul învăţăturii de credinţe ortodoxe niceene. După 16 ani de exil, spre sfârşitul vieţii, Sfântul Chiril a revenit la Ierusalim ca Episcop al Cetăţii Sfinte. „Om iubitor de pace, el căuta să vindece rănile dezbinărilor din episcopia sa, cu duhul cald şi înţelegător al adevăraţilor Părinţi ai Bisericii”. El a lăsat Bisericii „zestrea preţioasă a celor 24 de cateheze şi pilda vieţii lui creştine” (Proloagele). A participat la Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol din anul 381. Sfântul Chiril a trecut la Domnul în anul 386.
