Sfântul Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Ierusalimului († 386), s-a născut pe timpul domniei Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Era de loc din părţile Ierusalimului. Când s-a desfăşurat primul Sinod
18 Mar, 2026
x
Sfântul Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Ierusalimului († 386), s-a născut pe timpul domniei Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Era de loc din părţile Ierusalimului. Când s-a desfăşurat primul Sinod
An de an, la 18 martie îl sărbătorim liturgic pe unul din marii Părinți ai Bisericii, Sfântul Chiril al Ierusalimului, născut în Cetatea Sfântă în prima jumătate a veacului al IV-lea. A intrat de tânăr în monahism, dedicându-se studiului profund al Sfintei Scripturi. În anul 335 a fost hirotonit diacon de Episcopul Macarie al Ierusalimului, iar peste zece ani Episcopul Maxim l-a ridicat la treapta preoției. După alți 13 ani, în 348, a primit cinstea de a fi ales Episcop al Ierusalimului, iar în această calitate a rostit mai multe cuvântări, care i-au adus celebritatea. Dincolo de multele prigoane și suferințe îndurate în păstorirea sa, Sfântul Chiril a rămas în conștiința Bisericii prin renumitele Cateheze, 23 la număr, rostite în Biserica Sfântului Mormânt, în jurul anului 350, ele constituind mărturii importante ale credinței și practicilor acelor timpuri.
Sfântul Chiril (†386) era din părţile Ierusalimului şi s-a născut pe vremea împăratului Constantin cel Mare (306-337) din părinţi creştini. Avea 12 ani în timpul primului Sinod Ecumenic
Catehezele patristice sunt modele clasice de predare prin rugăciune, în Biserică, a învăţăturilor dumnezeieşti, revelate în scopul împlinirii umane prin asemănarea cu Dumnezeu. Sfântul Chiril al
Sfântul Chiril (†386) era din părţile Ierusalimului şi s-a născut pe vremea împăratului Constantin cel Mare (306-337) din părinţi creştini. Avea 12 ani în timpul primului Sinod Ecumenic de la Niceea din
Sfântul Chiril (†386) era din părţile Ierusalimului şi s-a născut pe vremea împăratului Constantin cel Mare din părinţi creştini. Avea 12 ani în timpul primului Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325. În
Sfântul Chiril a fost ales Episcop al Ierusalimului în anul 348 şi a participat la lucrările celui de-al 2-lea Sinod Ecumenic (381), unde a rostit cu voce tare, înaintea tuturor, Simbolul de credinţă. A trecut la cele veşnice în anul 386, fiind pomenit în calendarul ortodox în ziua de 18 martie.
Personalitate proeminentă a Bisericii, într-o perioadă în care străluceau Sfinţii Părinţi de talia Sfinţilor Vasile cel Mare, Grigore de Nazianz, Grigorie de Nyssa sau Ioan Gură de Aur, Sfântul
Prima cateheză baptismală a Sfântului Chiril al Ierusalimului debutează cu un subtitlu: „Introducerea către cei ce vin la botez. Cetire din Isaia: «Spălaţi-vă, curăţiţi-vă! Ştergeţi răutăţile din sufletele voastre dinaintea ochilor mei»”. Prin aceste trimiteri, Sfântul Părinte afirmă că punctul de plecare al zidirii sufleteşti a catehumenilor este credinţa lor, deoarece calea pe care ei au apucat-o este calea evlaviei, a cucerniciei, este calea pe care stau aprinse făcliile, care duce la eliberarea din „robia prea rea a păcatelor” şi dobândirea preafericitei „robii a Domnului”, calea la capătul căreia catehumenul ajunge moştenitor al Împărăţiei cerurilor. Prin urmare, rolul credinţei este fundamental, căci ea reprezintă arvuna Sfântului Duh şi tot prin ea se ajunge la dobândirea harului, primit odată cu Sfântul Botez. Se poate remarca preocuparea Sfântului Chiril al Ierusalimului pentru folosirea unui limbaj lămurit, evitând orice posibilitate de răstălmăcire a cuvintelor sale, adăugând de pildă precizări precum: „Când spun renaştere, nu vorbesc de renaşterea trupurilor, ci de renaşterea duhovnicească a sufletului. Trupurile se nasc din părinţii din această lume, pe când sufletele se nasc prin credinţă”.
Considerând catehezele o serie de discursuri-instrucţiuni, structurate pe mai multe părţi, procateheza, sau prologul catehezelor Sfântului Chiril al Ierusalimului, este socotită a fi introducerea, pregătirea pentru ascultarea catehzelor ce debuteză prin sublinierea importanţei acelui moment în viaţa celor ce urmau să se boteze întrucât Botezul aduce „mireasma fericirii“, „florile cele duhovniceşti“, „cununile cereşti“, „miresma cea bună a Sfântului Duh“, ce face să fie primiţi de Împăratul tuturor. În chip ales, Sfîntul Părinte arată ţinta drumului spiritual pe care catehumenii îl urmează şi roadele de care ei se vor bucura, îndemnând pe cei care ar fi venit în vederea unui interes să-şi lase gândurile şi apucăturile şi să observe viaţa sfântă şi odinea ce domneşte între creştini, fiind lăudată intenţia celor ce au plecat pe acest drum şi dându-li-se încredere în alegerea pe care au făcut-o, prin cuvintele Sfântului Apostol Pavel (Romani 8, 28), că Domnul nu îi lasă fără ajutor pe cei pe care îi iubeşte. Şi deşi Dumnezeu este bogat în facerea de bine, totuşi aşteaptă din partea fiecăruia o „voinţă sinceră“. Astfel, Sfântul Părinte apelează la fondul sufletesc al ascultătorilor şi cere din partea lor o voinţa sinceră, ca singura condiţie de care El ţine cont în chemarea pe care le-o adresează, amintind totodată că „dacă eşti aici cu trupul, dar nu eşti şi cu mintea, nici un folos nu ai“.
În cadrul materialului anterior am început prezentarea contribuţiei Sfântului Chiril al Ierusalimului în privinţa tâlcuirii şi apărării corecte a Simbolului de Credinţă. La începutul Catehezelor, mai precis în cadrul celei de-a patra Cateheze, Sfântul Chiril oferea un rezumat al lucrurilor esenţiale care trebuie crezute, anticipând astfel tâlcuirea Crezului, pe care o efectuează în cadrul catehezelor V-XVIII. De fapt, întregul corp al acestei opere este axat principal pe noţiunile elementare ale credinţei, a căror adâncime este dezvăluită într-un limbaj accesibil. În cadrul acestui material vom observa ultima parte a rezumatului iniţial, urmând ca, în următoarele articole, să ne axăm pe tâlcuirea dezvoltată a Crezului.
Perioada cuprinsă între primele două Sinoade Ecumenice a prilejuit dezbateri aprinse şi conflicte încheiate deseori într-un mod brutal între ortodocşi şi arieni. Surprinde, fără îndoială, concluzia cercetătorilor moderni care afirmă că, în această perioadă, chiar şi Sfinţii Părinţi implicaţi au avut nevoie de o perioadă de timp pentru a accepta validitatea termenului de consubstanţialitate, sau, aşa cum este precizat în Crez, deofiinţă.
