Educaţia creştină în Catehezele Sfântului Chiril al Ierusalimului

Catehezele patristice sunt modele clasice de predare prin rugăciune, în Biserică, a învăţăturilor dumnezeieşti, revelate în scopul împlinirii umane prin asemănarea cu Dumnezeu. Sfântul Chiril al Ierusalimului (313/5 - † 386/7), „episcop al mamei tuturor Bisericilor” (Teodoret al Cirului, „Istoria bisericească”, V. 9.17), este autorul a optsprezece cateheze prebaptismale, rostite în Biserica Învierii Domnului, în Postul Paştelui din anul 348, urmate de alte cinci cateheze mistagogice, de consolidare a noilor creştini în învăţătura dumnezeiască.

Dintre scrierile Sfântului Chiril s-au păstrat integral o cuvântare despre puterea vindecătoare a credinţei creştine (La slăbănogul de la scăldătoarea din Vitezda) şi o scrisoare adresată cu o deosebită căldură împăratului prigonitor Constanţiu al II-lea (337-361), despre stavrofania din 7 mai 351, de la începutul episcopatului său. Relatarea arătării Sfintei Cruci „făcută din lumină”, în zilele Sfintei Cincizecimi, care se întindea deasupra Golgotei până la Muntele Măslinilor (Epistola 4), păstrează încă trăirea vie care l-a animat pe ierarhul ierusalimitean, la mijlocul unui secol al încercării acerbe şi al triumfului dreptei credinţe.

În ultima parte a păstoririi şi cea mai liniştită a vieţii Sfântului Chiril, ajung la Betleem sfinţii străromâni Ioan Casian (360/5-435) şi Gherman, care se stabilesc într-o mănăstire, nu departe de locul Naşterii Domnului (382-385). Contemporani şi rugători în acelaşi duh, aceşti sfinţi ne-au lăsat mărturii inestimabile despre valoarea formativă a învăţăturii creştine.

Catehezele Sfântului Chiril al Ierusalimului, alcătuite din cuvinte străbătute de puterea trăirii sale duhovniceşti, ne introduc în adâncimile Sfintei Scripturi, în cunoașterea Simbolului de credință ierusalimitean și în dumnezeieștile înțelesuri ale Sfintelor Taine ale Bisericii. Ele îmbogăţesc sufletul prin explicaţii despre sensul spiritual al omului, relaţia lui cu Dumnezeu şi concretizarea prin faptă a învăţăturii revelate.

Rostite într-un stil viu şi antrenant, catehezele determină la reflecţie asupra tradiţiei teologice a Bisericii, îndeamnă la lucrare duhovnicească şi la însuşirea înţelesurilor dumnezeieşti despre scopul vieţii umane. Ele prezintă detaliat paradigma vieţuirii creştine, care presupune asimilarea învăţăturii descoperite de Dumnezeu şi trăirea ei, în viaţa personală şi comunitară. 

„Pregăteşte-ţi inima pentru primirea învăţăturii”

Ce ne spun astăzi catehezele Sfântului Chiril rostite în secolul al IV-lea? Ne educă prin exemple reale, dezvoltându-ne discernământul. Situaţiile de viaţă conforme lui Dumnezeu sunt chemări la luminare şi sfinţire a vieţii, iar cele contrare Lui sunt atenţionări pentru evitarea lor. Ne fac atenţi la aspectul tainic al vieţii creştine, uneori ignorat, şi ne arată direcţiile către ceea ce ne împlineşte, printr-o multitudine de îndemnuri şi pilde. Catehezele prin care Sfântul Chiril i-a pregătit odinioară pe catehumeni să devină creştini sunt astăzi lecţii duhovniceşti care ne ajută să înţelegem profunzimea Sfintelor Taine pe care le-am primit, să conştientizăm puterea dumnezeiască a darurilor împărtăşite prin ele şi să înţelegem că a fi mlădiţe vii ale Bisericii înseamnă rodire prin har, bucurie şi tărie de a exprima prin faptă frumuseţea lăuntrică imprimată de Dumnezeu în suflet. Ele ne transmit cunoaşterea necesară trăirii euharistice, luminată de înţelegere şi deschidere faţă de semeni. Adresarea Sfântului Chiril la persoana a II-a şi verbele la timpul prezent realizează o conexiune vie cu cititorul care, prin intermediul lecturii, devine subiect direct al îndemnurilor şi sfaturilor sale motivaţionale.

Procateheza, partea preliminară a catehezelor, îl pregăteşte pe catehumen să le primească cu atenţie. Îndemnul „Pregăteşte-ţi inima pentru primirea învăţăturii, pentru împărtăşirea sfintelor taine!” (16) este obiectivul ei central. Este străbătută de o puternică conştiinţă pastorală, libertate spirituală şi responsabilitate.

Cele optsprezece cateheze, pentru cei care urmează a fi luminaţi prin Sfânta Taină a Botezului, sunt o introducere concentrată în cunoaşterea învăţăturii şi modului de viaţă dumnezeiască, propovăduite în Biserică. Primele cinci cateheze conţin teme duhovniceşti şi dogmatice, explicate profund şi accesibil. Ca ucenici ai Noului Testament şi părtaşi ai tainelor lui Hristos (Cateheza I), catehumenii sunt chemaţi la o trăire conformă învăţăturii primite şi căii bune şi preafrumoase (I.1) pe care au păşit.

Renaşterea duhovnicească şi conlucrarea omului cu Dumnezeu sunt teme fundamentale dezvoltate de Sfântul Chiril (I.2). Explică modalităţile concrete care conduc la dobândirea lor, sporind atenţia adresanţilor. „Lucrul lui Dumnezeu este de a da harul, iar al tău de a-l lua şi a-l păstra” (I.4). Asceza, conformă structurii umane, bipartite, este o modalitate de conlucrare cu harul, care-l împlineşte pe om, fiind mai presus de natura lui şi expresie a iubirii dumnezeieşti. Îndemnurile la rugăciune, le metanoia, la participarea la viaţa cultică şi la lectură sunt invitaţii la hrană spirituală prin care creștinul gustă și vede „cât de bun este Domnul” (Ps. 33, 8). Accentul pus pe cunoaşterea învăţăturilor dumnezeieşti are ca scop înţelegerea sensului voinţei şi libertăţii umane. Prezentând păcatul ca un „lucru greu” şi „o boală prea cumplită a sufletului” care îi taie „nervii” (Cateheza II.1), şi arătând căile ieşirii din el, Sfântul Chiril ne învaţă deosebirea dintre starea firească şi cea nefirească. Îndemnul „Pregăteşte-ţi deci vasul sufletului ca să ajungi fiu al lui Dumnezeu şi împreună-moştenitor al lui Hristos” (Cateheza III.15) orientează voinţa către bucuria de a trăi în Dumnezeu în viaţa prezentă şi în cea veşnică. Cateheza a IV-a este un rezumat sistematic dogmatico-spiritual al învăţăturii creştine, completat cu o semnificativă referinţă la cărţile revelate şi la realizarea Septuagintei, traducere de referinţă în tradiţia patristică. Comentariul la Simbolul de credinţă ierusalimitean, pe articole, reprezintă cea mai consistentă parte a catehezelor (V-XVIII). Ele încheie etapa pregătirii catehumenilor, iar astăzi, lectura lor, aidoma unui botez al minţii în înţelesurile lui adânci, contribuie la înţelegerea și importanţa cunoaşterii empirice a lui Dumnezeu în viaţa noastră.

Cele cinci cateheze mistagogice, adresate celor de curând luminaţi, care au îmbrăcat „haina mântuirii” (Cateheza mistagogică I.10) şi au devenit părţi vii ale Bisericii, sunt hrana tare a creştinilor, introduşi de această dată în explicarea mistico-liturgică a Sfintelor Taine, comparată cu intrarea în Sfânta Sfintelor (I.11). Semnificaţiile Sfintelor Taine ale Botezului (Cat. mist. II), Mirungerii (Cat. mist. III) şi Euharistiei (Cat. mist. IV-V) sunt cele mai înalte lecţii de transmitere a tradiţiei slujirii şi trăirii sacramentale, care stau la baza comentariilor liturgice ulterioare. Ultimele două cateheze cuprind etape şi semnificaţii ale Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii săvârşite la Ierusalim, în veacul al IV-lea, fiind semnul unei intense preocupări de conservare şi transmitere a slujirii şi trăirii ortodoxe în Biserica lui Hristos.

Catehezele Sfântului Chiril, străbătute de mireasma harului şi de undele sufletului său, sunt mărturii ale modului în care a fost predată învăţătura mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos și un model patristic important pentru educaţia creştină de azi.