Din învăţăturile Sfântului Chiril al Ierusalimului

Prima cateheză baptismală a Sfântului Chiril al Ierusalimului debutează cu un subtitlu: „Introducerea către cei ce vin la botez. Cetire din Isaia: «Spălaţi-vă, curăţiţi-vă! Ştergeţi răutăţile din sufletele voastre dinaintea ochilor mei»“. Prin aceste trimiteri, Sfântul Părinte afirmă că punctul de plecare al zidirii sufleteşti a catehumenilor este credinţa lor, deoarece calea pe care ei au apucat-o este calea evlaviei, a cucerniciei, este calea pe care stau aprinse făcliile, care duce la eliberarea din „robia prea rea a păcatelor“ şi dobândirea preafericitei „robii a Domnului“, calea la capătul căreia catehumenul ajunge moştenitor al Împărăţiei cerurilor. Prin urmare, rolul credinţei este fundamental, căci ea reprezintă arvuna Sfântului Duh şi tot prin ea se ajunge la dobândirea harului, primit odată cu Sfântul Botez. Se poate remarca preocuparea Sfântului Chiril al Ierusalimului pentru folosirea unui limbaj lămurit, evitând orice posibilitate de răstălmăcire a cuvintelor sale, adăugând de pildă precizări precum: „Când spun renaştere, nu vorbesc de renaşterea trupurilor, ci de renaşterea duhovnicească a sufletului. Trupurile se nasc din părinţii din această lume, pe când sufletele se nasc prin credinţă“.

În stadiul pregătirii catehumenului este necesară, pe lângă strădania neostenită de a se îndepărta de lucrurile şi grijile lumeşti, şi memorarea celor cuprinse în cateheze. Această încercare se face întrucât Dumnezeu, în atotştiinţa Sa, cercetează amănunţit sufletele oamenilor şi, dacă găseşte pe om în vrednicie, îi dă acestuia harul Său. Toate eforturile duhovniceşti urmăresc aşadar atingerea unui ţel firesc, anume curăţirea „vasului“ trupului nostru, ca să primim într-însul mai mult har. Dacă iertarea păcatelor se dă deopotrivă tuturor, împărtăşirea Sfântului Duh vine după măsura credinţei fiecăruia din creştini, pentru că „dacă te osteneşti puţin, puţin primeşti. Dacă lucrezi mult, mare este plata“.

Sfântul Părinte ne mai învaţă ca să iertăm tuturor celor care ne greşesc pentru ca astfel să dobândim vrednicia de a cere de la Dumnezeu iertare şi să putem fi iertaţi. Este una dintre virtuţile creştine de căpetenie asupra căreia el insistă într-un mod cu totul aparte, alături de recomandarea de a frecventa în mod regulat slujbele bisericeşti, acestea fiind o adevărată „masă duhovnicească“, la care îngerii „se bucură împreună cu noi şi Hristos este de faţă“. (Pr. Ion Roman, Parohia „Sfântul Nicodim“ din Craiova)