Mărturisiri în fire de lumină

Într-un miez de noiembrie friguros al anului 2025, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, iese la lumină primul volum al lucrării Două chemări, un singur urcuș. Mărturisiri (editor: Daniela Ceredeev, Editura Crimca, Suceava, 2025), care adună mărturii despre drumul adesea greu, cu încercări de tot felul, dar plin de roadele cele bune ale Duhului, semnate de 25 de prezbitere din cuprinsul eparhiei.

Desigur, lucrul purces cu binecuvântare se așează pe o temelie trainică și durează. Nu altfel se întâmplă și cu apariția de față, girată de Editura Crimca. Tot binecuvântare de Sus este și implicarea în acest demers a părintelui consilier Ciprian Blaga, precum și faptul că editorul acestei cărți, inspectorul pentru disciplina Religie, Daniela Luminița Ceredeev, a aruncat năvodul cu putere, pescuind nu pești, ci suflete și zile și nopți de scris și de muncă, acea trudă binecuvântată la capătul căreia totul se preface în lumină. Mă bucur că sunt parte a acestei povești, ca o boabă lustruită pe un metanier prefirat întru neîncetată rugăciune.

Inevitabil compozit, volumul nostru adăposteș­te 25 de povești de viață jertfită în mod con­știent, nu doar personale, ci aglutinând în jurul binomului preot/preoteasă comunități întregi, întru o aceeași corabie a mântuirii. Povești de viață, istorisiri de suflet, spuse/scrise din suflet, pagină cu pagină, devenind, astfel, o experiență de lectură foarte importantă, o leastviță cu trepte felurite: tabloul istoric al unor parohii, constructul unor comunității vii, confesiunile unor destine cu valoare de exemplaritate și, peste toate, mărturisirea de credință în Hristos Domnul.

Se evidențiază aici geografii ale drumului spre mântuire, cărări presărate adesea de cumpene și încercări inerente: A deveni preoteasă nu a fost un plan, ci o chemare divină, un drum sinuos, presărat cu provocări, dar și cu binecuvântări. Misiunea noastră, a familiei preotului, este de a propovădui dreapta credință creștină. Suntem chemați de Dumnezeu să fim o garanție pentru oameni, o dovadă vie a prezenței Lui în casa noastră, care devine astfel o „biserică de casă”. (Elena-Anca Chelba), sau o altă mărturisire tulburătoare, cea a Elenei Coca: În seara zilei de 26 februarie 1983, în timpul unei cununii, din turla bisericii a izbucnit un incendiu care a mistuit aproape totul. S-au salvat aproape toate obiectele din biserică, dar ruinele clădirii ne-au rămas mult timp un coșmar. În noaptea aceea am amuțit și n-am mai putut vorbi aproape o săptămână. Și tot atunci, la 31 de ani, am încărunțit complet. Începea o nouă perioadă de jertfă și osteneală pentru noi…

Nu am căutat în acest volum literatură, ci viață, și am descoperit cu cutremur un narativ al sincerității, ca un jurnal al luptei permanente cu întunericul: Zilele! Adeseori, și fără să-ți taci neputința, le-auzi sfâșierea. Le poți ghici risipindu-se, ca-ntr-o clipire de geană, în stol de-ndoliați fluturi mici-funigei. Și-n urma lor, sufletele, asemeni caselor ce se tânguie surd și-și bat de pereți ferestrele prin care nu mai trece privirea. În răstimpuri, și-apleacă fruntea până la pământ, să-și curme mai curând istovirea, și-apoi privesc lung în zare. De dor de cei dragi. Și de-ntristare. Știu ele, știu că și foarte târziu, de dincolo de vremelnicie, spre sufletul demn și curajos Îndurarea nu uită să vie. (Daniela Ceredeev)

Volumul ne mai pune în față o oglindă a emoțiilor cu reflecţii ale sinelui conștient de misiunea sa deloc ușoară: Dacă ar fi să mă nasc a doua oară, tot preoteasă aș vrea să fiu. Nu pentru că a fost ușor, ci pentru că a fost plin de rost. Aș alege din nou drumul jertfei, al rugăciunii, al tăcerii care vindecă. Aș alege din nou să fiu sprijin, lumină, mamă pentru suflete. Pentru că în această slujire am învățat ce înseamnă iubirea adevărată, aceea care nu cere nimic, dar dă tot. Și, în mijlocul tuturor încercărilor, am simțit că Dumnezeu m-a ales nu să fiu văzută, ci să fiu folositoare. Iar asta e cea mai mare binecuvântare. (Mariana Ianovici) Gesturi simple, bucurii petrecute în taină, răbdarea pietrei din capul unghiului, responsa­bilități cu timp și fără timp, iată alte câteva frânturi din sufletul unei preotese: Mi-am pus în buzunarele inimii un zâmbet, un cuvânt de mângâiere, căci uneori acestea sunt adevărate comori pentru un om aflat în necaz. Am pus durerile tuturor la suflet, însă nici familia mea nu a fost privată de situații triste și deznădejdi. (Oana-Carmen Budeanu)

Învățăm mereu ceva nou. Învățăm că Familia preotului trebuie să facă primul pas. (Elena Irimia), învățăm că În viața duhovnicească, imitația nu este slăbiciune, ci început al formării. (Oana- Diana Onesim), învățăm că Destinele frumoase se conturează adesea în lumina cântului. Pentru mine, primele acorduri nu s-au auzit doar în școală, ci și în biserică, unde copilăria a fost însoțită de glasuri liturgice și de armonii sacre. În strană, în respirația rugăciunii colective, am descoperit că muzica este mai mult decât o artă, este o cale către Dumnezeu și către oameni. (Valentina-Maria Tablan-Popescu)

Adevărul palpită cu putere în acest volum, ca o necesară și nestinsă făclie, pentru a nu ne rătăci pe cale: După cum Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen mi-a spus la primirea binecuvântării de căsătorie: „Să-l urmezi oriunde va merge”, a venit momentul și l-am urmat. Chemarea aceasta nu a fost ușoară, dar am primit-o cu inima deschisă. Preotul are rolul de a-i învăța pe oameni și de a-i conduce spre mântuire. Am înțeles că eram chemată să fiu sprijin, să duc bucuria și crucea împreună cu el. Căsătoria cu un preot este ALTFEL. (Maria Cormoș)

Se remarcă, desigur, și generice chipuri de duhovnici, de mărturisitori și ierarhi, ori fețe ale modelelor care au rostuit, la un moment dat, cărări înspre lumină: Rămân cu această mărturie: în viața mea, lumina a venit mai întâi printr-o femeie cu palmele asprite și glas domol, care m-a învățat că frumusețea adevărată stă în curăția inimii și în credința care se trăiește, nu doar se spune. (Livia-Teodora Țebrean) sau Mă rog pentru toți cei care au ales să fie „mesagerii” lui Dumnezeu în viața mea. Mă rog ca toți să primească răsplată cerească pentru fiecare cuvânt de îmbărbătare, pentru fiecare gest, pentru fiecare rugăciune, pentru fiecare îmbră­țișare, pentru că toate au contat. (Maria Gavril)

Nimic edulcorat în acest volum, ci totul e în lumină și se circumscrie iubirii, Iubirea, dar nu aceea declarativă, ci cea plină de smerenie, iubirea șoptită, cea care dă la iveală memorii recuperate, memorii scrise cu litere de foc în colțul cel mai dinăuntru al sufletului: Privind în urmă, îmi dau seama că viața noastră nu a fost doar o succesiune de ani, ci o călătorie cu sens, presărată cu eforturi, dar și haruri neașteptate. Am învățat că adevărata binecuvântare este să fii alături de oameni în toate ale vieții lor - să plângi și să râzi împreună cu ei, să le duci povara atunci când nu mai pot, dar și să te lași tu însuți sprijinit de dragostea lor. (Aurora Hrestic)

Ce mai descoperim între coperțile cărții? Bucurii nemărginite, darul slujirii, al facerii de bine, darul exemplului, al modelului nesmintit (Am simțit entuziasmul oamenilor, disponibilitatea și dorința de a ne fi alături la toate iniția­tivele noastre și ne-am bucurat pentru orice realizare) (Elena Maloș), neliniști existențiale, tăceri rugătoare, puterea firului de iarbă ce răzbate la lumină, biruind potrivniciile pietrei, drumuri anevoioase, întrețesute cu nădejdea răzbirii la lumină, dureri și răni încă nevindecate, urcușuri și coborâșuri, ideea de familie binecuvântată, fragilități asumate, convingeri nesmintite, adevăruri esen­țiale, echilibru, statornicie, devotament…

Valori durabile care, iată, iau și chipul cuvintelor, autenticitate, luciditate, esențializare și, peste toate, o frumusețe discretă și pătrunzătoare, frumusețea care va salva lumea, alături de Crucea de care nu putem și nu vrem să fugim: Da, Dumnezeu rânduiește fiecăruia dintre noi o cruce. La rădăcina crucii, chemarea. Însă doar împreună, inimă lângă inimă și cruce lângă cruce, mărturisire lângă mărturisire și lacrimă lângă lacrimă, luptă lângă luptă, putem ridica lumea întreagă înspre cer, înspre Lumina cea neapropiată, acolo unde îi este locul rânduit de Dumnezeu.

Volumul ne invită, totodată, pe noi, cititorii, și la un examen de conștiință, la o introspecție adâncă și sinceră: Cât dăruim celorlalți din propria ființă? Și cât îi dăruim din noi lui Dumnezeu? Care este lucrarea noastră de zi cu zi, de ceas cu ceas, pentru a ieși la suprafață din haosul axiologic care se instalează, încet și sigur, într-o lume tot mai secularizată și divizată? Cred cu putere că una din calitățile esențiale ale cărții este că aceasta ne oferă niște repere duhov­nicești stabile, alături de adevărate semne de solidaritate, semne de comuniune întru Hristos Domnul!