Ascultarea cu discernământ

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 534-535

„(...) A trecut prin sat un ieromonah și, văzând mai mulți copii, i-a întrebat:

– Care din voi ar vrea să meargă la mănăstire?

– Eu vreau să mă fac călugăr! a răspuns unul din copii, cu numele Petru.

Era viitorul stareț Porfirie (Bucurescu). După câteva zile, copilul a fost dus la Mănăstirea Frăsinei și încredințat unui dascăl iscusit, ieromonahul Lavrentie. Acesta l-a învățat carte și toată buna rânduială, iar la vârsta de 20 de ani l-a tuns în cinul călugăresc cu numele de Porfirie. Și era Părintele Porfirie foarte blând la cuvânt și smerit cu inima. Deci, văzând starețul ascultarea lui, l-a hirotonit preot și l-a pus eclesiarh.

În anul 1905, starețul Silvestru mutându-se la cele veșnice, ob­ștea mănăstirii l-a ales stareț pe Părintele Porfirie. Și a povățuit Mănăstirea Frăsinei 22 de ani, păstrând cu sfințenie așezămân­tul lăsat aici de Sfântul Calinic. Sub starețul Porfirie, Mănăstirea Frăsinei ajunsese cea mai renumită sihăstrie din țară, numărând până la 60 de părinți și frați. Rânduiala acestei sihăstrii era aceasta: călugării luau parte la toate slujbele din biserică. Ascultarea se făcea în deplină tăcere, unită permanent cu rugăciunea lui Iisus. Masa era de obște. Fiecare servea cu înfrânare cât îi trebuia. Chiliile, bucătăria și biserica nu se încuiau. Părinții se sileau să citească sfintele cărți, să-și facă regulat pravila și canonul de chilie, să postească și să se roage cât mai mult.

Într-o zi, starețul Porfirie a văzut pe un frate cu sufletul tulburat și l-a întrebat:

– Frate, ți-ai făcut canonul și pravila azi dimineață?

– Nu, părinte stareț. N-am avut vreme să le fac.

– Din cauza aceasta ești tulburat! Lasă ascultarea și du-te la chilie. După ce-ți vei termina pravila și canonul, să vii din nou la ascultare.

După un ceas, fratele s-a întors de la chilie cu fața veselă și plin de pace.

Un alt frate era nestatornic. Mereu venea și pleca din mănăstire. Odată l-a întrebat pe stareț:

– Oare de ce nu pot sta în mănăstire?

– Pentru că nu te-ai spovedit niciodată cum trebuie! i-a răspuns starețul. Iată, timp de trei zile ești scutit de orice ascultare. Pregă­tește-te și te spovedește curat de toate gândurile tale și te vei liniști.

Într-adevăr, după spovedanie s-a izbăvit de patima nestatorniciei.

De asemenea, starețul Porfirie nu îngăduia călugărilor să se nevoiască peste puterile lor sau să se retragă singuri la pustie. Într-o zi, un frate i-a cerut voie să se nevoiască în pădure. Iar starețul i-a zis:

– Frate Ioane, nu-ți dau binecuvântare să te duci la pustie. Acolo sunt ispite multe. Rămâi în obște, aici este locul tău.

Fratele însă a plecat pe ascuns. După câteva luni, terminând mâncarea, voia să coboare în mănăstire. Dar, fiind iarnă, cum mergea pe marginea unei văi, a alunecat în prăpastie și acolo a răposat. Iată unde duce neascultarea!”

(Cuvinte ale sfinților români, pr. Narcis Stupcanu)