Preoţii din Protopopiatul Brașov s-au reunit marți, 14 iulie, în cadrul ședinței administrative și al conferinței preoțești lunare, coordonate de părintele protopop Dănuț Gheorghe Benga. În deschiderea
Preoţii din Protopopiatul Brașov s-au reunit marți, 14 iulie, în cadrul ședinței administrative și al conferinței preoțești lunare, coordonate de părintele protopop Dănuț Gheorghe Benga. În deschiderea
Sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, la Sala „Independența” din Târgoviște s-a desfășurat miercuri, 8 iulie, Conferința pastoral-misionară semestrială a Arhiepiscopiei Târgoviștei, având ca temă „Anul omagial al pastorației familiei creștine”.
În perioada 30 iunie - 3 iulie 2026, penitenciarele Timișoara, Arad și Deva au organizat, în parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor și cu Patriarhia Română, Conferința Internațională „Bune practici în desfășurarea activităților moral-religioase în penitenciarele din România și din Europa”, eveniment desfășurat în regiunea de vest a țării și dedicat promovării colaborării dintre Biserică și sistemul penitenciar, precum și schimbului de experiență între preoții capelani și specialiștii implicați în procesul de reintegrare socială.
La Casa Academiei din București va avea loc azi, 1 iulie, de la ora 12:00, conferința intitulată „Imaginea de export a României, reflectată în operele de artă expuse la New York World’s Fair (1939-1940). Analize, identificări, descoperiri”, susținută de Eduard Andrei, cercetător în cadrul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu” al Academiei Române.
În ziua prăznuirii Aducerii moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou la Suceava, Cetatea de Scaun a găzduit conferința „Taina iertării ca martiriu cotidian”, susținută de pr. prof. univ. dr. habil. Constantin Valer Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu și președinte al ASTRA.
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a participat, în zilele de 24 și 25 iunie, la sărbătoarea hramului istoric al Mănăstirii voievodale Măxineni și la Conferința preoțească semestrială a clericilor din Protopopiatul Galați. Cele două momente de comuniune au adus în prim-plan importanța și provocările familiei creștine de astăzi.
Academia Română și Fundația Culturală „Dalles” organizează, în 25 iunie 2026, la Sala „Dalles” din București, conferința „Repere culturale bucureștene. Târgul Moșilor”, susținută de acad. Sa
La Centrul cultural al Protopopiatului Ploiești Nord s-a desfășurat astăzi, 22 iunie, conferința „Necesitatea dialogului dintre duhovnicie și psihiatrie în tratarea depresiei”, susținută de părintele dr. Florin Ciprian Petre, slujitor al bisericii Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București. Evenimentul a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii în Biserica „Sfinții Voievozi” din Ploiești și a reunit numeroși clerici din cadrul Cercului Pastoral Urban din localitate, credincioși și persoane interesate de problematica sănătății mintale și de raportul dintre credință și actul terapeutic.
În zilele de 11‑13 iunie 2026, la Seminarul „Sfântul Vladimir” din Yonkers - New York, s‑a desfășurat conferința „Sinodul din Creta după 10 ani”. Timp de trei zile, teologi ortodocși de pe două
Institutul de Cercetări Economice și Sociale „Gheorghe Zane” al Academiei Române - Filiala Iași, în parteneriat cu Asociația Rural Development Research Platform, organizează, în 19 iunie 2026, cea de-a treia
Centrul cultural-pastoral „Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul” din stațiunea Durău, județul Neamț, a găzduit, în perioada 14-16 iunie, întâlnirea preoților din protoieriile Pașcani, Roznov și Ceahlău, dedicată familiei şi provocărilor pastorale. Aceștia au luat parte la slujbele oficiate cu această ocazie, la o conferință susținută de jurnalistul Răzvan Bucuroiu, precum și la diferite ateliere de lucru.
În după‑amiaza zilei de 11 iunie 2026, în Arhiepiscopia Dunării de Jos a continuat seria conferințelor pastoral‑misionare din primul semestru al anului 2026, cu întrunirea preoților din cadrul Protopopiatului
Marți, 9 iunie 2026, după oficierea Sfintei Liturghii în Biserica „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, a avut loc, la sediul Protopopiatului Vaslui, conferința semestrială ce a întrunit toți
În contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine și al Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar, Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei din București a găzduit Conferința „Sănătatea familiei creștine, perspective medicale și spirituale”, organizată de Patriarhia Română și de Antibiotice SA Iași, potrivit unei frumoase tradiții. Evenimentul a avut loc joi, 11 iunie 2026.
În lumina învăţăturii creştine ortodoxe, grija pentru sănătatea sufletului şi a trupului reprezintă o responsabilitate permanentă a omului, întrucât acesta este chemat să valorifice cu înţelepciune
Ansamblul Parohiei „Vovidenia” din municipiul Botoșani a găzduit luni, 8 iunie, Conferința preoților din protoieria botoșăneană. Momentul a debutat cu Sfânta Liturghie, săvârșită de Înaltpreasfințitul
În contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine în Patriarhia Română, Parohia „Sfântul Spiridon” din Târgu-Neamț a organizat joi, 4 iunie 2026, un eveniment academic dedicat familiei creștine și teologiei pauline. Manifestarea a avut loc în Sala „Sinaxar” a Muzeului Mitropolitan Iași.
Episcopia Oradiei a organizat conferința preoțească de primăvară, care a reunit, în Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea, clerul celor patru protopopiate ale eparhiei, stareții așezămintelor monahale, cadrele didactice ale Facultății de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” şi ai Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”, precum și profesorii care predau disciplina Religie în școlile bihorene.
Muzeul Județean Botoșani găzduieşte astăzi, 3 iunie 2026, conferința „Din istoria Botoșanilor: oameni și instituții”. Evenimentul este inclus în programul manifestărilor dedicate Zilelor Nicolae
În Amfiteatrul „Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București va avea loc joi, 4 iunie 2026, de la ora 18:00, conferința intitulată: „Inteligența
Am înțeles subiectul propus să vorbesc doar în clipa când am ajuns în această parohie binecuvântată. Sunt cuvinte care nu se lămuresc în minte, ci în inimă, și sunt locuri care, prin însăși tăcerea


