Cei doi reprezentanți ai Biroului de presă al Patriarhiei Române, pr. Adrian Agachi și pr. Florin-Ciprian Petre, și-au lansat sâmbătă, 6 iunie, cele mai noi cărți în cadrul Salonului internațional de carte Bookfest, la standul Editurilor Patriarhiei Române și al Tipografiei Cărților Bisericești. Ambele lansări au fost moderate de pr. Ștefan Zară, consilier cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Despre familie, putere şi patrimoniu
Institutul de Istorie „N. Iorga” al Academiei Române va organiza, în perioada 4-5 decembrie 2025, conferința anuală „Familii. Rețele de putere. Patrimoniu”, care va reuni specialiști din domeniile istoriei, sociologiei, antropologiei și lingvisticii. Ei vor examina, într-o manieră interdisciplinară, evoluția structurilor familiale și influența acestora asupra configurațiilor sociale din spațiul românesc, din perioada medievală până în epoca contemporană, conform informațiilor publicate pe site-ul acad.ro. Programul conferinței include teme precum mecanismele de constituire și funcționare a familiei, de la formarea cuplului până la dezagregarea unității familiale prin divorț sau prin decesul unuia dintre parteneri, statutul social al femeii și, în mod particular, al văduvei, formele de ilegitimitate, relațiile de înrudire spirituală, precum și rolul structurilor de influență în cadrul familiei, fie aceasta restrânsă sau extinsă, dar și în raport cu autoritatea centrală. Vor fi analizate strategiile prin care anumite familii acced la poziții de putere, modalitățile de exercitare și consolidare a acesteia, precum și problematica succesiunii și a transferului de patrimoniu atât material, cât și imaterial, între generații.



.jpg)