„Nu există un raport automat între cultură și civilizație”

Prezent la Iași pentru a primi dis­tincția de doctor honoris causa al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, scriitorul Matei Vișniec a susținut și conferința „Literatură dramatică și război”, organizată în aula universității ieșene. La eveniment a fost invitat și regizorul Botond Nagy, cel care a pus în scenă cea mai recentă piesă pe tema războiului scrisă de Vișniec.

În fața unui public numeros, format din membri ai comunității academice ieșene, dar și din iubitori ai operei sale, Matei Vișniec a vorbit despre relația dintre literatură și război, pornind de la o serie de întrebări la care, de când a început conflictul armat din Ucraina, reflectează adesea: „Ne poate ajuta cu ceva literatura în a opri războiul?”; „La ce folosește literatura, dacă nu duce la mai multă civilizație?”; „La ce folosește o mare literatură, dacă nu poate face o națiune mai înțeleaptă?” Scriitorul spune că a ales „acest subiect pentru că, într-adevăr, astăzi, războiul a dat buzna în viețile noastre, chiar dacă nu ne dăm seama. În Uniunea Europeană există un fel de paralizie, chiar o anumită comoditate, deoarece mulți oameni nu își dau seama că fundamentele Uniunii Europene sunt în pericol, că sunt atacate. Acest război care a început - în curând vor fi patru ani - este, de fapt, și unul împotriva ideilor care au dus la construcția Uniunii Europene și a tuturor acestor edificii bazate pe libertate, pe spirit critic, pe demo­crație”, a apreciat acesta la începutul conferinței.

Detaliind, Matei Vișniec a mărturisit că, spre exemplu, marea literatură rusă nu a reușit să ajute în vreun fel națiunea, să oprească for­mele de agresiune. Aceeași ne­putință a putut fi vizibilă și în cazul literaturii germane, în perioada în care Hitler a ajuns la putere. „Nu există un raport automat între cultură și civilizație. Și mă întreb dacă nu cumva asistăm la o separare brutală între cultură și civilizație”, a subliniat scriitorul.

Cunoscut ca unul dintre cei mai importanți dramaturgi români ai momentului, Matei Vișniec este și autorul unor piese de teatru care abordează tematica războiului. Cea mai recentă, „Femeia - câmp de luptă”, a avut, la 7 decembrie, premiera pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași. Piesa a fost scrisă în 1996, la sfârşitul războiului din Bosnia, într-o perioadă în care, în calitate de jurnalist la Radio France Internationale, Matei Vișniec transmitea în fiecare zi ştiri despre atrocitǎţile comise pe diversele fronturi. „Jurnalistul din mine se simţea ca un câine aruncat într-o fântânǎ secată: comentam ştiri despre oroare, dar practic nu puteam face nimic pentru a opri oroarea. Aş fi vrut sǎ pot face ceva concret, sǎ merg acolo unde cǎdeau obuzele, sǎ pot devia mǎcar un singur glonte tras spre un civil nevinovat. Jurnalistul din mine, neputincios în faţa realitǎţii, i-a predat însă ştafeta dramaturgului. Mi-am spus cǎ o piesǎ interesantǎ despre barbaria rǎzboaielor interetnice ar putea trezi spiritele, incita la reflecţie, trezi conştiinţe. O piesǎ putea fi, deci, mai eficientǎ decât ştirile”, explică acesta în descrierea spectacolului.

O altă piesă de teatru în care a abordat tema războiului a fost scrisă, culmea, în perioada comunistă. Se numea „Caii la fereastră” și încerca, potrivit autorului, să demoleze limbajul artificial al dictaturii, să ridiculizeze discursurile pompoase. „Emoția, în teatru, e importantă. Istoria teatrului european începe cu un război. Aristofan aduce comedia în zona războiului”, a mai spus dramaturgul.

Ca un răspuns la reflecțiile scriitorului din deschiderea conferinței, regizorul Botond Nagy a mărturisit că nu crede că „teatrul poate opri războiul”, așa cum cu naivitate a cre­zut în 2022, „dar ne poate face să ne întrebăm, de fapt, cum contribuim noi la brutalitatea lumii”.

Doctor honoris causa al universității din Iași

În cadrul unei ceremonii organizate în 8 decembrie, la propunerea Facultății de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași i-a decernat dramaturgului român titlul de doctor honoris causa. „De zeci de ani, domnul Matei Vișniec reușește să transforme cuvintele în spațiu de dialog. (...) Este o personalitate care se impune prin creativitate, prin curaj cultural și prin consecvența cu care a cultivat valori fundamentale pentru lumea noastră: demnitatea, memoria, responsabilitatea, dreptul la imaginație. Opera sa, tradusă și jucată pe scene din întreaga lume, reprezintă un reper pentru generații de cititori și artiști, dar și un dialog permanent cu marile teme ale umanității”, a apreciat prof. univ. dr. Liviu-George Maha, rectorul UAIC, în deschiderea ceremoniei, subliniind că acest „spirit lucid și generos” ne reamintește că „libertatea spiritului este una dintre cele mai prețioase comori ale societății noastre”.

Laudatio a fost rostit de prof. univ. dr. Antonio Patraș, directorul Școlii doctorale de studii filologice a Fa­cul­tății de Litere. „Pe lângă opera impresionantă, vădind o uimitoare energie creatoare, afirmată cu egal talent atât în poezie, teatru și roman, cât și în abordarea ocazională a literaturii pentru copii sau jurnalisticii, Matei Vișniec și-a câștigat totodată reputația de fin intelectual și de interpret lucid al actualității politice și socio-culturale, analizate prin grila unei reflecții etice de filiație clasicistă, însuflețite, adică, de idealul moderației și al bunului-simț”, a subliniat prof. univ. dr. Antonio Patraș.

În cadrul aceleiași ceremonii, primarul Mihai Chirica i-a oferit lui Matei Vișniec titlul de cetățean de onoare al Iașiului. „Cuvântul a fost instrumentul cu care eu am încercat să înțeleg lumea, am încercat să fiu util și cu care voi încerca în continuare să descifrez și ceea ce ni se întâmplă, și crizele geopolitice, și identitatea noastră complicată”, a spus, emoționat, Matei Vișniec, reamintind că Iașiul este orașul cu care rezonează în mod deosebit, locul în care a debutat în dramatugie, teatrul din Iași fiind cel în care i-au fost montate cele mai multe piese.

Născut la Rădăuți, în județul Suceava, în 1956, într-o familie cu rădăcini huțule, Matei Vișniec a fugit din țară în perioada dictaturii comuniste, cerând azil politic în Franța. Din 1987, locuiește la Paris. Face însă, de 36 de ani, așa cum el însuși mărturisește, „naveta culturală” între România și Franța, fiind extrem de atașat de fenomenul cultural românesc contemporan. Este apreciat pe tărâm literar atât ca poet, cât și ca prozator și dramaturg. A fost, pentru foarte multă vreme, jurnalist la Radio France Internationale și semnează analize pertinente legate de geopolitica mondială. Este recunoscut ca unul dintre cei mai valoroși dramaturgi de limbă franceză din lume și este considerat cel mai cunoscut autor român al momentului. Piesele sale au fost jucate în peste 40 de țări și premiate la cele mai importante festivaluri de teatru din lume.

A publicat mult, atât în Franța, cât și în România. Ultimul său volum, „Un secol de ceață”, este o excelentă radiografie a unei lumi orbite de ideologia regimurilor totalitare din secolul al XX-lea. Pentru această carte a primit Premiul „Gheorghe Crăciun” pentru Opera Omnia, acordat de revista Observator cultural, ediția 2024, romanul fiind nominalizat și la Premiul PEN România 2022. Din 2025, este membru de onoare al Academiei Române.