Zi de cinstire a Preasfintei Fecioare Maria în Postul Crăciunului

Suntem în timpul binecuvântat al Postului Crăciunului, când ne pregătim pentru sărbătoarea împărătească a Naşterii Domnului din 25 decembrie. În această perioadă, în care răsună minunatele colinde româneşti ce ne introduc în atmosfera feerică a Crăciunului, Biserica noastră ne pune înainte o zi de serbare a Maicii Preasfinte a Domnului nostru Iisus Hristos, când cinstim zămislirea ei minunată în urma rugăciunilor părinţilor ei, Sfinţii şi Drepţii Ioachim şi Ana. Această zi este, astăzi, 9 decembrie, când calendarul nostru bisericesc consemnează că prăznuim Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana.

Când ne gândim la Crăciun, avem înainte icoana Naşterii Domnului în centrul căreia este Născătoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria, care stă lângă ieslea în care este Pruncul Sfânt înfăşat, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Este clar din această imagine, atât de dragă nouă creştinilor, rolul pe care îl are Preasfânta Fecioara Maria în venirea în lume a Mântuitorului nostru Dumnezeiesc, Domnul Iisus Hristos.

Acest lucru este subliniat şi de cea mai veche sărbătoare închinată de Biserică Maicii Domnului, şi anume Soborul ei, prăznuit în a doua zi de Crăciun, 26 decembrie. După ce, pe 25 decembrie, în ziua Naşterii Domnului, „ne-am închinat lui Dumnezeu Care S-a făcut om”, se cuvine ca în ziua ce urmează „să o cinstim pe Maica Sa, Prea­sfânta Născătoare de Dumnezeu”. Biserica ne-o arată ca cea aleasă şi pregătită de Dumnezeu ca să împlinească marea taină a Întrupării Fiului Său, dar şi ca pe noua Evă, prima şi cea mai de seamă reprezentantă a omenirii înnoite”. Maica Domnului este „Rai duhovnicesc al celui de-al doilea Adam, Templu al dumnezeirii, Pod care leagă pământul de cer, Scară pe care Dumnezeu Se pogoară pe pământ şi omul urcă la cer”, care „s-a făcut mai cinstită decât heruvimii, serafimii şi toate puterile cereşti” (Ieromonahul Macarie de la Simonos Petra, Sinaxarul, Vieţile Sfinţilor, volumul IV, luna Decembrie).

Ea este cinstită şi mărită de toţi creştinii, care-i închină în decursul anului bisericesc mai multe zile de serbare, ceea ce reflectă şi evlavia deosebită pe care o au faţă de Prea­sfânta Fecioară Maria. Încă din epoca în care a fost definită teologia ma­riologică, în secolul 5, la Sinodul al treilea ecumenic de la Efes, din 431, Biserica a stabilit zile de cinstire pentru Maica Domnului. În decursul primului mileniu creştin, s-au adăugat în calendarul bisericesc mai multe zile de prăznuire dedicate ei, ce urmăresc viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi mai ales momentele legate de venirea în lume a Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul ei Dumnezeiesc: Întruparea, Buna Vestire (25 martie) şi Naşterea, Crăciunul (25 decembrie).

Acum, în Anotimpul colindelor, marcăm astăzi Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana, care, ca timp liturgic, este legată de sărbătoarea închinată Născătoarei de Dumnezeu la începutul anului bisericesc, 8 septembrie, când am prăznuit Naşterea Maicii Domnului.

Imnografia zilei subliniază că „astăzi lumea prăznuieşte zămislirea Anei, care s-a făcut de la Dumnezeu; pentru că aceasta a născut pe ceea ce mai presus de cuvânt a născut pe Cuvântul”. Sfânta Ana o zămisleşte pe Sfânta Fecioară Maria „din făgăduinţă, dar şi din unire şi din sămânţă bărbătească”, după cum precizează Sinaxarul din Mineiul pe Decembrie, care ne spune foarte clar că „numai Domnul nostru Iisus Hristos a fost zămislit fără unire şi fără sămânţă bărbătească”, născându-Se din „Sfânta Fecioară Maria mai presus de înţelegere, aşa cum numai El ştie; fiind Dumnezeu de­săvârşit, a luat trup desăvârşit, aşa precum şi la început a făcut şi a plăsmuit firea omenească”.

Acelaşi text aghiografic precizează că „prăznuim această zi ca aducere aminte de cuvintele spuse drepţilor Ioachim şi Ana de îngerul care le-a binevestit sfânta zămislire a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu”.

Ieromonahul atonit Macarie, în lucrarea sa Sinaxarul, Vieţile Sfinţilor, scrie: „Când a venit vremea rânduită de Domnul, Acesta l-a trimis pe Sfântul Arhanghel Gavriil la Ioachim, care era retras în munte, şi la Ana, care-şi plângea durerea (de a fi stearpă) în grădină, pentru a le vesti că aveau să se plinească curând prorociile de odinioară şi că avea să li se nască o copilă menită să ajungă Chivotul Noului Legământ, Scară dumnezeiască, Rugul cel aprins care nu se mistuie, Muntele cel netăiat, Biserică vie unde avea să Se sălăşluiască Cuvântul lui Dumnezeu. În această zi, odată cu zămislirea Sfintei Ana, ia sfârşit sterpiciunea întregii firi omeneşti, despărţită de Dumnezeu prin moarte, iar prin zămislirea cea mai presus de fire a celei ce rămăsese stearpă până la vârsta la care femeile nu mai pot aduce roadă, Domnul vestea şi întărea minunea cea uimitoare a zămislirii fără de sămânţă şi a naşterii curate a lui Hristos din sânul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”.

Cinstirea de astăzi a Sfintei Fecioare Maria se înscrie în iconomia divină, prin care Dumnezeu a pregătit lumea pentru venirea în lume a Fiului Său ca să mântuiască nea­mul omenesc. „Dumnezeu, Cel ce a făcut lumea din nimic, a prefăcut în fapte aceste cuvinte; a trezit pântecele cel sterp spre rodire şi a făcut în chip minunat maică născătoare de copii pe aceea ce îmbătrânise fără să nască. Dumnezeu a dat acest rod vrednic de ruga drepţilor Ioachim şi Ana, din care avea să vină Însuşi Dumnezeu în trup spre naşterea din nou a lumii. Dumnezeu a binevoit ca aceşti înţelepţi părinţi să nască pe Fecioara, pe cea hotărâtă mai înainte de veac, pe cea aleasă din toate neamurile să fie Născătoare de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor” (Sinaxar - Mineiul pe Decembrie).

Din texul aghiografic înţelegem importanţa sărbătorii Maicii Domnului în timpul Postului Crăciunului, când ne pregătim pentru praznicul împărătesc al Naşterii Domnului şi ne amintim de pregătirea lumii pentru venirea lui Mesia, în care includem şi zămislirea Sfintei Fecioare Maria.

Ea s-a zămislit şi s-a născut asemenea nouă, fiind „socotită vrednică de a deveni Maica Fiului lui Dumnezeu după trup”, pe care L-a născut în mod supranatural în peştera din Betleemul Iudeei. Ieromonahul atonit Macarie precizează: „Nici o urmă a durerilor şi a ostenelii care urmează de obicei naşterii; căci se cuvenea ca aceea cu trup şi suflet feciorelnic, nezămislind în patimi, să nu nască în dureri. Fecioară întru zămislire, fecioară întru naştere şi după naşterea Mântuitorului”, ea este Pururea Fecioară şi Născătoare de Dumnezeu, după cum ne învaţă Sfinţii Părinţi care au participat la Sinodul al treilea ecumenic.

Astăzi o cinstim pe Sfânta Fecioară Maria, mărind-o prin cântări duhovniceşti prin care ne pregătim să preamărim taina Betleemului: Fecioara naşte şi rămâne fecioară, iar Cuvântul Cel veşnic al lui Dumnezeu Se face Om născându-Se din Fecioară, ca pe om să-l mântuiască.