„Crăciun” - explicații etimologice şi opinia profesorului mărturisitor Gheorghe Mușu

Purcedem la scrierea acestui articol animați de două gânduri, strâns legate între ele: pe de o parte, pentru a prezenta cititorilor câteva opinii privind etimologia acestui cuvânt sacru, în pragul praznicului Nașterii Domnului; pe de alta, pentru a-i aduce prinos de recunoștință eruditului profesor Gheorghe Mușu, pătimitor în vremea prigoanei comuniste, în acest an comemorativ al mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea.

Pentru primul gând, avem suportul bibliografic al marelui Dicționar etimologic al limbii române (DELR), în curs de elaborare la Institutul de Lingvistică al Academiei Române „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”, ajuns recent la litera D (inclusiv), totalizând până acum 32.711 cuvinte. Cuvântul „Crăciun” se găsește atât în formă tipărită (vol. II, partea a 2-a, 2018), cât și online. Cu toate că redactorii fac mențiunea „et. nes.” (etimologie nesigură), explicațiile din primele rânduri scot în evidență ipoteza cea mai plauzibilă: CRĂCIÚN [ar. Crăciún „Crăciun; butuc ars în noaptea de Crăciun”, mr. Cărciúm, Cărciún, Crăciún, Creciún] s.m. „sărbătoarea creștină a nașterii pruncului Iisus din Fecioara Maria”. Site-ul online al DELR include și lista de abrevieri, în care citim explicațiile: „ar.” - „aromân”, „mr.” - „meglenoromân”. Mai departe, invităm cititorii să parcurgă rândurile explicative din dicționarul online, întrucât lectura complet inteligibilă se poate face doar în paralel cu descifrarea abrevierilor. Pe moment, reproducem încă o frază-cheie: „Sensul inițial (păstrat în ar.): «buștean care se arde în noaptea de Crăciun», cf. alb. gheg kërcû, -uni (= tosc kërcu, kërcuri) «buturugă»...; obiceiul de a arde un buștean în noaptea de Crăciun a avut o largă răspândire în Europa, iar derivarea numelui sărbătorii de la acest obicei este atestată în let. bluķa vakars (bluķis „buștean” + vakars „seară”), alb. nata e buzmit creație (Densușianu), cu specifi­cația „neverosimilă”; „calatio” - chemare (Papahagi); „crastinum” - cras = mâine (Hasdeu); „Christī iēiūnium” – postul/ajunul lui Hristos (H. Schuchardt).

Toate aceste ipoteze, vehiculate de peste 100-150 de ani, îi erau bine cunoscute profesorului Gheorghe Mușu, dar el o susține exclusiv pe prima, încă din anul 1973, acum confirmată în DELR, cum am văzut. Menționăm și faptul că pentru domnul Mușu nu reprezenta o simplă ipoteză, ci o certitudine. L-am avut profesor la Seminarul Teologic din București în toți cei cinci ani de studii (1971-1976), iar în timpul studenției din anii III și IV am luat de la domnia-sa ore de greacă și latină în particular, în apartamentul său modest de la Dristor, în vederea admiterii la doctorat, întrucât probele de limbi clasice, scris și oral, erau extrem de grele. Am avut, așadar, privilegiul să-i observ bine erudiția, iar ulterior i-am citit cărțile cu creionul în mână. Însă nu am știut decât după anul 1989 că făcuse închisoare politică, așa cum nu am știut nimic în acest sens nici despre alți trei profesori din seminar: părinții Sebastian Chilea, Gheorghe Calciu și Nicolae Bordașiu. Licențiat în litere şi filosofie, profesor la mai multe licee din Bucureşti (înainte de arestare, la „Mihai Viteazul”), profesorul Muşu a fost unul dintre oponenții curajoși ai comunismului ateu. Acest fapt ce i-a atras un proces politic și condamnarea la nouă ani de închisoare, din care execută doar trei, la Jilava, Aiud și lagărele de la Dunăre, între anii 1961 și 1964. Doar trei din nouă, datorită grațierii generale din 1964. După eliberare, a lucrat la salubritate, ca simplu muncitor! Distinsa soție, Maria Mușu, geolog de profesie, venea adesea la parohia noastră, „Sf. Ilie”-Gorgani, și ne-a arătat odată (după 1989, desigur) cartea de muncă a domnului profesor, iar în rubricile din anii 1964-‘70 asta scria: „Salubritate, muncitor…”. Prin intervențiile vrednicilor de pomenire Justinian Patriarhul şi Roman Episcopul, în anul 1971, Gheorghe Muşu a fost numit profesor la Seminarul Teologic din Bucureşti, de unde s-a pensionat la limită de vârstă, în anul 1977. A trecut pragul veșniciei zece ani mai târziu, fiind înmormântat în cimitirul parohial Căţelu, lângă Bucureşti. În ciuda urmăririi și a opresiunilor de tot felul, a reușit să publice patru cărți, între anii 1971 și 1982: Zei, eroi, personaje, Din istoria formelor de cultură arhaică, Lumini din depărtări, Din mitologia tracilor. Iar după 1989 i s-a publicat postum încă una: Voci din depărtări (Ed. Științifică, 1995). Lasă în manuscris alte câteva volume care, din păcate, nu s-au mai tipărit.

Privitor la subiectul nostru, profesorul Mușu a elaborat un studiu deosebit de consistent, cu titlul „Crăciunul”, publicat în volumul Din istoria formelor de cultură arhaică (Ed. Științifică, Bucureşti, l973, pp. 50-66), reluat cu unele adăugiri în volumul Din mitologia tracilor (Ed. Cartea românească, Bucureşti, 1982), cu titlul „Vestigii ale cultului solar: Crăciunul”, paginile 21-38, din care vom cita mai jos câteva fragmente. Întemeiat pe o solidă argumentare, profesorul Muşu arată că numele sărbătorii este de origine şi semnificație naturistă, întrucât sărbătoarea Crăciunului „s-a suprapus aceleia a solstițiului de iarnă din religiile naturiste anterioare” (p. 21). Originar, ne spune domnia-sa, cuvântul crăciun numea butucul care era aprins în seara şi noaptea dinaintea solstițiului de iarnă, desemnând şi respectiva noapte, pentru ca, potrivit credinței adepților religiilor naturiste, focul rezultat să „întărească” soarele „amorțit”, la respectiva cumpănă a cursei sale, pe care să o poată apoi continua: „Desigur, focurile pământenilor contribuiau mult la aceasta, drept care pe toate meridianele pământului se întindea atunci mare vâlvătaie, iar soarele, precum știm, trecea cumpăna. De aceea o făceau mereu şi după înstăpânirea creștinismului...” (p. 28). Iar când Noul Soare, Hristos, a luat locul „vechiului soare” adorat în religiile naturiste şi când sărbătoarea Nașterii Domnului a fost învecinată cu cea a solstițiului, s-a împrumutat şi numele, rostit pe buzele strămoșilor noștri prin cuvântul minune, Crăciun, fără ca împrumutul să știrbească semnificația creștină a praznicului.

Desigur, demonstrația domnului profesor se întemeiază și pe studiile unor specialiști predecesori, cum sunt George Mihăilă, Grigore Brâncuș și Nicolae Drăganu, citați acum cu lucrările lor în lista bibliografică a DELR, cărora domnia-sa se dovedește a le fi un asociat competent, cu statutul său de specialist în istorie antică, civilizații prehelenice, microasiatice și mitologia tracilor, dovadă fiind studiile incluse în cărțile pe care le-a publicat. Dar susținerea prioritară a etimologiilor cantonate pe „creațio”, „calațio”, „crastinum” etc., având în spate numele unor cercetători celebri pe care i-am amintit mai sus, a dominat zeci de ani arealul lingvistic, în care un fost deținut politic era greu să se facă auzit. Abia după 1989, profesorul filolog Sorin Paliga, care luase în tinerețe lecții particulare de limba latină de la domnul Mușu, i-a citat și i-a susținut punctul de vedere la cursuri și în câteva lucrări (de ex., în vol. Thracian and Pre-Thracian Studies, Bucharest, 1999), punct de vedere preluat în special din cartea Din istoria formelor de cultură arhaică (1973). Ar mai fi de adăugat și mărturia distinsului profesor clasicist Dan Slușanschi (1943-2008), care, având domiciliul în raza parohiei noastre, „Sf. Ilie”-Gorgani, în seara unui Ajun al Crăciunului (aprox. în anii 2000-2005), cu prilejul concertului de colinde, ne-a vorbit despre semnificația cuvântului „Crăciun” exprimându-și acordul cu cele scrise de profesorul Gheorghe Mușu, pe care-l aprecia în mod deosebit.

În concluzie, suntem bucuroși să constatăm saltul semnificativ în privința explicațiilor etimologice ale cuvântului „Crăciun” de la vechile dicționare la DELR. Dacă până în anul 2018 majoritatea dicționarelor nici măcar nu pomeneau ipoteza „butucului aprins”, iată că DELR o plasează chiar în primele rânduri ale textului explicativ. Meritul aparține, desigur, specialiștilor implicați, Ion Giurgea și Cristian Moroianu (coordonatorii volumului), dimpreună cu al colegilor membri în comisia de revizie, Ștefan Colceriu, Dana Mihaela Zamfir și Monica Vasileanu. În felul acesta, este recunoscută, iată, la nivel academic și osteneala profesorului nostru, Gheorghe Mușu, pe care îl vom pomeni mereu cu evlavia cuvenită, atât pentru curajul mărturisitor al credinței ortodoxe în perioada dictaturii comuniste, cât și pentru erudiția sa în câmpul lingvisticii românești.