Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Conferinţă preoţească semestrială de toamnă în Episcopia Tulcii
La Tulcea s-au desfăşurat joi, 13 noiembrie 2025, lucrările Conferinţei semestriale a preoţilor din Episcopia Tulcii, dedicată Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea.
Conferința a fost precedată de oficierea Sfintei Liturghii arhierești la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Tulcea, unde Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, a hirotonit și un preot.
Conferința s-a desfășurat în Sala „Mihail Kogălniceanu” a Consiliului Județean Tulcea, începând cu ora 10:00, la ea luând parte preoții din toate protopopiatele Eparhiei Tulcii.
Conferința a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Visarion, care în cuvântul de deschidere a vorbit despre importanța proclamării Anului omagial-comemorativ 2025, despre Centenarul Patriarhiei Române, despre împlinirea celor 140 de ani de la dobândirea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, despre marele ierarh al Bisericii, Sf. Ioan Gură de Aur, și despre Ziua Bibliei, astăzi serbată.
Ziaristul și teologul Răzvan Bucuroiu, invitatul Episcopiei Tulcii, a susținut o prelegere despre cinci noi sfinți ai Bisericii noastre, recent canonizați: Ilie Cleopa, Paisie Olaru, Sofian Boghiu, Petroniu Tănase și Dumitru Stăniloae.
În partea a doua a conferinței, pr. Nicolae Catană a susținut o prelegere dedicată zilei de 14 noiembrie - Ziua Dobrogei, cu prilejul împlinirii celor 147 de ani de la revenirea Dobrogei la România, iar în încheiere a fost vizionat un material realizat de TRINITAS TV cu evenimentul sfințirii picturii Catedralei Naționale din data de 26 octombrie 2025.



.jpg)
