A doua ediţie a spectacolului „Sub aripa cerului“

Data: 16 Decembrie 2008

Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Vasile cel Mare“ din Iaşi, în parteneriat cu Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ din Iaşi, organizează astăzi a doua ediţie a concertului „Sub aripa cerului“. Acesta va avea loc în Aula Magna „Haralamb Vasilie“ a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi va fi susţinut de: Grupul vocal „Junior“ al Şcolii Junior a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, dirijor institutor Liliana Minea; Corul „Andamento“ al Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă“ din Iaşi, dirijor prof. Nicoleta Popa, şi Corul „Basileus“ al Seminarului Teologic „Sf. Vasile cel Mare“, dirijor Mihai Ursache. Intrarea va fi liberă. „Această activitate a devenit tradiţională pentru şcoala noastră, care este prezentă activ în fiecare an la multe manifestări desfăşurate în Iaşi, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Acest spectacol însă are o conotaţie mai aparte, pentru că este organizat şi conceput chiar de seminar, anul acesta în colaborare cu Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterninară din Iaşi. Colaborarea cu Universitatea de Ştiinţe Agricole este una de excepţie, proiectul fiind acceptat cu multă generozitate. Cu ocazia acestui spectacol, Universitatea agronomică inaugurează şi un sistem de proiecţie tridimensională, unic în Europa“, ne-a declarat pr. Dragoş Bahrim, directorul seminarului ieşean.

Menţionăm că, astăzi, şi studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi organizează, începând cu ora 18:00, un concert de colinde şi un spectacol unde se va juca piesa de teatru „Naşterea şi paşii renaşterii“. Manifestarea va avea loc în Sala „Studium“ din cadrul facultăţii. (C. CIOFU)