A fost instalat noul protopop al Protoieriei Sector 1 Capitală
Clericii din Protoieria Sector 1 Capitală s-au reunit joi, 5 septembrie, în cadrul unei ședințe administrative. Întâlnirea s-a desfășurat la biserica parohiei bucureștene Kretzulescu și a avut pe ordinea de zi prezentarea noului protopop al acestei protoierii, părintele dr. Victor-Lucian Georgescu, parohul bisericii gazdă a întrunirii.
La ședința prezidată de părintele Dumitru Ștefănescu, consilier eparhial la Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor, părintele protoiereu Victor-Lucian Georgescu a primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel rangul onorific de iconom stavrofor. La întrunire a fost prezent și părintele Marin Comănescu, fostul protopop al Protoieriei Sector 1.
„Astăzi a avut loc instalarea noului protopop, părintele Victor-Lucian Georgescu. În cadrul unei scurte ședințe administrative, au fost aduse mulțumiri celui care a încheiat activitatea, părintelui Marin Comănescu, pentru echilibrul, delicatețea și spiritul irenic de care a dat dovadă în această perioadă de aproximativ șase ani. I s-a urat succes mai departe pentru proiectele de la Parohia Precupeții Noi, unde este preot paroh și este implicat în ample lucrări de consolidare și restaurare a unor clădiri care au fost recuperate de către parohie după un amplu proces. A fost prezentat noul protopop, un preot foarte bine pregătit și care are experiența administrativă necesară. Numirea unui protopop la una dintre protoieriile din eparhie este o chemare la responsabilitate, o chemare la ascultare față de Biserică și față de chiriarh și, în același timp, la asumarea unor responsabilități administrative foarte clare, precise de intensificare a activităților din cadrul acestei protoierii”, a declarat părintele consilier Dumitru Ștefănescu.
Despre însemnătatea acestui moment și noua misiune care i-a fost încredințată a vorbit și părintele protopop Victor-Lucian Georgescu: „O asemenea ascultare se poate primi doar prin adâncă smerenie și prin sinceritate, într-o stare de recunoștință față de Dumnezeu, care a rânduit așa, și față de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, prin care Dumnezeu a lucrat ca să mi se acorde această încredere pentru a sluji în calitate de protopop al Protoieriei Sector 1 Capitală. Mă încearcă stări de emoție, de profundă recunoștință față de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, față de familia care m-a ajutat în toți anii de slujire și pentru toate acele persoane providențiale care au fost alături de mine în diferitele momente ale parcursului slujirii mele de până acum. Am nădejdea că alături de părinții slujitori de la unitățile de cult din Protoieria Sector 1 Capitală să desfășurăm o activitate rodnică, să menținem o bună colaborare cu Centrul eparhial, cu instituțiile statului din Capitală și cele cu care vom interacționa, în funcție de diferitele activități pe care le vom realiza. Mă încred în buna colaborare a colegilor slujitori și în rodnica colaborare cu colegii de la cancelaria protoieriei. Acestea nădăjduim să se desfășoare într-o atmosferă duhovnicească în așa fel încât să dăm mărturia cea bună despre Biserică și despre Dumnezeu în societate”.
Pr. dr. Victor-Lucian Georgescu s-a născut în data de 30 mai 1984, în municipiul Ploiești, județul Prahova. A avut diferite funcții în administrația bisericească, fiind secretar cu responsabilități în domeniul resurselor umane la cancelaria Protoieriei Ploiești Sud, precum și inspector eparhial în cadrul Sectorului administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor. A fost numit protoiereu la începutul lunii acesteia.