A fost prezentat noul protopop al Protoieriei Sector 6 Capitală

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 01 Feb 2023

În Biserica Parohiei „Sfânta Vineri”-Drumul Taberei din București s-a desfășurat miercuri, 1 februarie, o ședință administrativă a clericilor din cadrul Protoieriei Sector 6 Capitală. În cadrul întrunirii a fost prezentat noul protopop al acestei protoierii, părintele Florin Cătălin Dabu, care anterior a ocupat funcția de secretar al protoieriei.

Întâlnirea clericilor a fost prezidată de părintele Dumitru Ștefănescu, consilier eparhial la Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor. La ședință a fost prezent și părintele Costel Burlacu, fostul protopop al Protoieriei Sector 6 Capitală, care a fost numit, începând cu data de 1 februarie, în funcția de vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucu­reștilor. Părintele protoiereu Florin Cătălin Dabu a primit cu această ocazie rangul onorific de iconom stavrofor din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Părintele consilier Dumitru Ștefănescu ne-a vorbit despre evenimentul desfășurat în lăcașul de închinare bucureștean, precum și despre atribuțiile care îi revin unui protopop: „Cu binecuvântarea Prea­fericitului Părinte Patriarh Daniel, în această biserică a avut loc o ședință administrativă cu toți clericii din cadrul Protoieriei Sector 6 Capitală. A fost un moment festiv, cei prezenți mulțumindu-i pentru activitatea desfășurată fostului protopop, părintele Costel Burlacu, care din această zi a fost numit în postul de vicar eparhial. În același timp, a fost prezentat noul protopop, părintele Florin Cătălin Dabu, de la Parohia Militari 3, care începând cu anul 2016 a îndeplinit funcția de secretar al protoieriei. Protoieria Sector 6 Capitală a fost înființată în urmă cu nouă ani și beneficiază de un sediu foarte frumos, construit de fostul protopop. Parohiile din cadrul ei desfășoară o bogată activitate, atât din punct de vedere edilitar, cât și social-filantropic, cultural, catehetic și nu numai. Protopopul este conducătorul administrativ al protoieriei, dar răspunde totodată și de întreaga activitate desfă­șurată de unitățile de cult din cadrul protopopiatului. Răspunderea lui este foarte mare întrucât este un îndrumător al slujitorilor din protoieria sa, trasând în același timp anumite sarcini și obiective astfel încât activitatea clericilor să fie una în folosul Bisericii”.

De asemenea, părintele protoiereu Florin Cătălin Dabu ne-a vorbit despre semnificația acestui însemnat eveniment și a numirii sale în noua ascultare administrativă: „Este o zi importantă în viața mea și a Protoieriei Sector 6 Capitală pentru că astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu și din încre­dințarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, am fost numit în funcția de protopop al acestei protoierii. Doresc, înainte de toate, să Îi dau slavă lui Dumnezeu și să Îi mulțumesc pentru misiunea la care m-a chemat, și îi mulțu­mesc și Părintelui Patriarh pentru încrederea acordată. Sunt conști­ent că misiunea la care sunt chemat este o cinste și o mare responsabilitate. Mă voi strădui să continui frumoasa și rodnica activitate pe care a desfășurat-o primul protopop al acestei protoierii, părintele vicar eparhial Costel Burlacu. Voi căuta să duc mai departe bogata sa activitate, să continui proiectele aflate în desfă­șu­rare și, de ce nu, să venim cu proiecte noi, spre slava lui Dumnezeu și spre bucuria clericilor și a credincioșilor”.

Părintele protopop Florin Cătălin Dabu s-a născut la 21 aprilie 1977. A absolvit Seminarul Teologic Ortodox din București și studiile de licență și masterat ale Facultății de Teologie Ortodoxă din București. În anul 2006 a fost hirotonit preot pe seama capelei Așezământului Social „Patriarhul Justinian Marina”. În perioada 2009-2021 a slujit ca preot paroh la Parohia „Sfântul Andrei”-Militari, iar începând cu data de 1 martie 2021 a fost numit preot paroh la Parohia Militari 3. De asemenea, în perioada 2004-2012 a ocupat funcția de inspector de specialitate și inspector eparhial în cadrul Administrației patriarhale. În intervalul iulie 2012 - august 2013 a ocupat funcția de director executiv al Asociației „Diaconia”, iar începând cu data de 1 martie 2016 a fost numit secretar la cancelaria Protoieriei Sector 6 Capitală.