A fost sfinţită biserica românească din Gent - Aalst, Belgia

Data: 03 Decembrie 2014

Sâmbătă, 29 noiembrie, a fost sfinţită biserica Parohiei „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Materne“ din Gent - Aalst, Belgia, păstorită de părintele paroh Constantin Pogor.

Acest moment rar în viaţa unei parohii din Occident este şi primul de acest gen în Belgia, aceasta fiind prima slujbă de sfinţire a unei biserici româneşti din Belgia, după cum precizează mitropolia.eu. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, înconjurat de un sobor de preoţi, în prezenţa a numeroşi credincioşi din Belgia şi Olanda. Mitropolitul Iosif i-a oferit Crucea Mitropolitană părintelui paroh dr. Con-stantin Pogor, iar celor care au sprijinit biserica le-a oferit Gramata Mitropolitană. Sărbătoarea a continuat cu Vecernia hramului Sfântului Apostol Andrei, prilej cu care pr. conf. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu a susţinut o conferinţă cu tema „Hristos, contemporanul nostru veşnic“. Duminică, 30 noiembrie, a fost cinstit ocrotitorul parohiei, Sfântul Apostol Andrei.