A început cel de-al 79-lea Congres al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi

Data: 02 Iulie 2014

Ierarhi, preoţi şi delegaţi ai organizaţiilor AROLA (Asociaţia Auxiliară Ortodoxă Română a Doamnelor) şi ROYA (Tinerii Ortodocşi Români din America) participă în perioada 3-6 iulie, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Chicago-Illinois, SUA, la lucrările celui de-al 79-lea Congres al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi.

Astăzi, 3 iulie, în prima zi a congresului, se desfăşoară şedinţa Consiliului eparhial, conferinţele AROLA, ROYA şi cea cu clerul şi delegaţii laici ai parohiilor ortodoxe româneşti. Mâine, după Sfânta Liturghie şi slujba de Te Deum, are loc deschiderea oficială a sesiunilor de lucru ale congresului, care se vor termina sâmbătă, 5 iulie. În cadrul acestui eveniment vor fi susţinute şi conferinţe dedicate Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, şi anume „Sfânta Taină a Spovedaniei, drumul nostru spre Înviere“, susţinută de către pr. dr. Milos M. Vesin, de la Biserica ortodoxă sârbă „Sfântul Arhanghel Mihail“ din Chicago şi „Martirii Brâncoveni, apărători ai credinţei strămoşeşti“, susţinută de către pr. George Bâzgan, de la Parohia ortodoxă română „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Edmonton-Alberta, Canada. Cel de-al 79-lea Congres al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi se va încheia duminică, 6 iulie, prin săvârşirea Sfintei Liturghii în Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Chicago de către Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul ortodox român al celor două Americi, şi Preasfinţitul Părinte Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar, înconjuraţi de către soborul de preoţi participanţi. (Ioan Buşagă)