A început Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină

Data: 19 Ianuarie 2014
În a treia săptămână a lunii ianuarie a fiecărui an (18-25 ianuarie), Bisericile creştine din întreaga lume organizează seri de rugăciune pentru unitatea creştină. Tema Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştină din anul 2014 este „Oare S-a împărţit Hristos?“, inspirată din textul scripturistic de la I Corinteni 1, 1-17. 
 
În Bucureşti, Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină a debutat sâmbătă, 18 ianuarie, la Catedrala romano-catolică „Sfântul Iosif“. Au fost prezenţi Înaltpreasfinţitul Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit romano-catolic de Bucureşti, nunţiul apostolic mons. Francisco-Javier Lozano, Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române, şi reprezentanţi ai Bisericilor Greco-Catolică, Luterană (de limbă germană şi de limbă maghiară), Reformată Calvină, Anglicană şi Armenească. Meditaţia primei seri a fost susţinută de pastorul Jan Jensen, reprezentantul Bisericii Anglicane, care a arătat că „unitatea practică şi pământească dintre noi poate să fie desăvârşită şi va fi desăvârşită, dacă îngăduim Domnului să trăiască, să lucreze în noi şi să ne transforme nu numai minţile, ci şi inimile“.
 
La final, IPS Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit romano-catolic de Bucureşti, a precizat că darul unităţii se poate împlini doar prin puterea rugăciunii. Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină se va încheia sâmbătă la Catedrala patriarhală. (I. Buşagă)